Noiembrie

Impresie in ceata – Monet

Vineri, 6 noiembrie 2009, 23:48

E tarziu si e ceata. Imi amintesc cat de mult imi placea asta in trecut.   Ramaneam fascinata cu orele privind cum totul se contopeste. Formele se   dilata, se inlantuie, dispar, e ca un dans al particulelor. Aerul se simte    altfel, totul inoata intr-un nor pufos si racoros.

Imi plac extremele, soarele fierbinte al zilei si intunericul de gheata    al noptii. Lumina razelor si … ceata … sentimentul de liniste ce invadeaza fiinta. O liniste in nestare. O protectie in pericol, un paradox. Obisnuiam sa  ma plimb singura, seara, prin ceata. Pragurile senzoriale o iau razna, totul  e ascutit dar confuz. Nu poti aproxima cu acuratete distantele, dispar reperele. O frantura de lume fara repere …Pentru cateva momente, timpul se opreste in loc. Numai inimile bat din ce in ce mai tare, sfidatoare.

E noiembrie, e tarziu si e ceata …

“Ceaţa se mişcă precum o felină. Stă pe pulpele tăcute şi priveşte la port şi la oraş, şi apoi trece mai departe.” Carl Sandburg (1916)

“In fiecare zi, Dumnezeu se roaga la Mine”

Despre Chris Simion nu stiam decat ca a regizat “Dragostea dureaza 3 ani”, piesa pe care am vazut-     o deja de 2 ori.    In primavara, am intrebat-o pe Di ce cadou isi doreste de ziua ei si mi-a raspuns “In    fiecare zi, Dumnezeu se roaga la      Mine”. O carte aparuta la Editura Amaltea si pe care am reusit sa o  cumpar numai comandand on-line. Evident ca dupa    ce a citit-o sarbatorita, mi-am dorit sa vad si eu  despre ce este vorba. M-a fascinat, din start, titlul, recunosc insa, ca nu  mi-a fost usor sa o citesc. Iti  trebuie o stare de spirit anume, un echilibru interior, pentru a pluti intre gandurile Sarei  fara sa gusti  din abis.

Fragmente:

“Noaptea trecuta am visat-o pe mama. Intotdeauna aparitiile ei onirice m-au speriat. Sau poate m-a speriat dorul adus de aceste viziuni stranii. Am ramas marcata de ultima ei respiratie care s-a scurs printre degetele mele, ca mercurul. Secunda aceea fatala, ultima secunda, a contribuit uimitor si miraculos la maturizarea mea. Cand ii tineam capul in palme, pe fiecare milimetru de secunda simteam cum se ingreuna, cum se ducea si cum imi scapa si, neputincioasa, nu puteam sa opresc nimic. Ochii ei neclintiti, plini de viata, mi-au strapuns inima. Parca atunci moartea si-a acceptat pentru o clipa dusmanul etern, viata. Parca in acea moarte era viata.”

“Gandul meu s-a concentrat mai mult pe relatiile dintre femei si barbati dupa varsta de 40 de ani. Nu generalizez, insa ar trebui sa aveti taria sa recunoasteti ca majoritatea relatiilor care ajung pana la aceasta varsta sunt relatii ratate, moarte, iesite din competitie. Cupluri de peste 20, 25 de ani de supravietuire care isi scot in evidenta doar impertinenta cu care au lasat viata sa se zbenguie prin ei fara a le produce nici un frison, nici o spaima, nici o emotie, cupluri care convietuiesc impreuna dar nu dorm in acelasi pat pentru ca el sforaie prea tare iar ea se uita pana la miezul noptii la telenovele, cupluri in care el are o amanta si ea nu stie si nici nu afla pentru ca nu o mai intereseaza, ori ea are un amant si el nu observa pentru ca este mult prea preocupat de particulele de praf din aer, ori el ordona si ea executa, ori amandoi accepta sa traiasca sub acelasi acoperis chiar daca viata lor intima continua sa existe sub alte acoperisuri, ori din obisnuinta, ori din comoditate, ori din interes nu se mai despart. Daca mai au si copii deja relatia devine si mai confuza.”

“Este incredibil cum un obiect poate fi incarcat atat de puternic cu energia fiintei de la care l-ai primit. Mama tinea mult la clepsidra aceea si mi-a oferit-o in ziua in care m-am hotarat sa plec la oras. Mi-a zis inainte sa ne luam ramas bun ca <<atunci cand vrei sa-ti dai seama de felul de-a fi al unui om trebuie sa faci doua lucruri: ii dai de baut si vezi ce zice si ce face la bautura, iar apoi il duci pe camp, il descalti pana la piele si il pui sa mearga pe iarba. Si cum o calca, asa este. Pamantul nu insala.>>”

“O singura data m-ai strans in brate, m-ai strans cu patima ca pe o amanta, m-ai ucis cu durere ca pe o pasare, m-ai dorit cu iubire ca pe un nufar. O singura data m-ai cuprins intre bratele tale, m-ai cuprins puternic de sincer si puternic de putin si, de frica, sa nu ma zdrobesti cu imbratisarea ta, m-ai desprins. Daca o singura clipa ti-ai mai deschide bratele si m-ai chema in vraja lor, as inchide ochii si ca-ntr-o transa… ti-as cadea prada. Trebuie doar ca bratele tale sa ramana aripi, sa ne arda, sa ne zboare, sa ne stranga mai mult decat o singura data.”

“Scrisoare din Iad [...] Atunci, in fiecare zi, Dumnezeu se ruga la mine, cu rabdare si smerenie, sa deschid usa sufletului si sa-l las sa intre. Acum, in fiecare zi, Eu ma rog la Dumnezeu sa-mi dezlege sufletul si sa ma lase sa ma-ntorc la El.”

“150 de experimente pentru cunoasterea sexului opus – Psihologia feminina si psihologia masculina”

 

Am imprumutat cartea de la Didi, o persoana vesnic in cautarea unor raspunsuri. E scrisa de Serge Ciccotti, doctor in psihologie, cercetator la Universitatile Paris X-Nanterre si Bretagne-Sud si psiholog.

Bazat pe studii recente de psihologie, biologie si sociologie, volumul incearca sa explice diferentele existente intre sexe in ceea ce priveste atat comportamentul, cat si modul de gandire: Cine este mai inteligent: barbatul sau femeia? Femeile isi reprima dorintele mai usor decat barbatii? De ce femeile prefera, in perioada ovulatiei, barbatii plini de testosteron? Ce observa barbatii prima data la o femeie? Cine este mai afectat de depresie: barbatul sau femeia? Sunt doar cateva din intrebarile/prejudecatile pe care autorul le analizeaza.

Iata cateva fragmente:

De ce vocea femeilor ii oboseste pe barbati?

“Vocile femeilor sunt mai ascutite si mai melodioase decat cele ale barbatilor. Ele comporta astfel o mai mare gama de unde sonore si sunt prin urmare mai dificil de decriptat. Confruntat cu acest tip de voce, creierul barbatilor trebuie deci sa munceasca mai mult si sa mobilizeze mai multe resurse, ceea ce in final ar putea duce la o adevarata epuizare.”

Barbatii prefera femeile cu ochi albastri?

“Raspunsul este afirmativ, barbatii prefera femeile cu ochi albastri, dar, in realitate, aceasta preferinta depinde in primul rand de culoarea ochilor…lor. Mica lectie de genetica: daca ochii parintilor sunt albastri, copilul va avea obligatoriu ochii albastri. [Sa spunem ca genele sunt fie dominante (ochi caprui), fie recesive (ochi albastri). Culoarea ochilor unei persoane este determinata de doua gene, una provenita de la mama si cealalta de la tata. O persoana care are genele albastru-caprui va avea ochii caprui. O persoana care are gene caprui-caprui va avea ochii caprui. O persoana cu genele albastru-albastru va avea ochi albastri. Albastrul este recesiv, adica poate fi prezent, dar nu se va manifesta daca este prezent alaturi de caprui, ci doar daca este in prezenta unei alte gene albastre. Capruiul este dominant, se exprima. Daca tatal are genele caprui-caprui si mama genele albastru-albastru, copilul va avea ochi caprui. Daca tatal are genele caprui-albastru si mama caprui-albastru, exista o sansa din patru de a avea un copil cu ochi albastri si trei sanse din patru de a avea un copil cu ochi caprui. Daca tatal are gene caprui-capui si mama caprui-caprui, copilul va avea ochi caprui.] Putem atunci sa spunem ca daca tatal si mama au ochii albastri si copilul are ochi caprui, tatal nu este si tatal biologic al copilului! Barbatii cu ochi albastri, sunt prin urmare interesati sa caute femei care au de asemenea ochii albastri. Aceasta trasatura a femeii le va permite astfel sa fie siguri de paternitatea unui eventual copil, dar si de fidelitatea tovarasei lor. Aceste persoane au invatat inconstient sa evalueze culoarea ochilor viitoarei partenere pentru a-si mari increderea in paternitatea lor si pentru a le fi mai usor sa isi identifice urmasii. Culoarea ochilor este asadar un adevarat test de paternitate simplificat, aflat la indemana barbatilor cu ochi albastri!”

Care sunt motivele pentru care se degradeaza relatiile de cuplu?

„Cercetatorii au evidentiat faptul ca intimitatea se degradeaza progresiv, urmand intotdeauna un anumit scenariu. Ei au descoperit de asemenea ca aceasta degradare este in stransa legatura cu un anumit gen de relatie in cuplu, cu climatul familial in care au trait cei doi parteneri in copilarie, dar si cu tipul de retea relationala pe care il intretin. Degradarea intimitatii in sanul cuplului este organizata pe etape. Ea incepe cu (1) o lipsa de comunicare intre parteneri, cu dificultatea de a exprima sentimentele, emotiile. (2) Apoi apar dificultatile de acomodare cu caracterul partenerului, cu personalitatea si ritmurile sale, pe scurt, ajungem sa nu il mai suportam. (3) Decurg de aici neintelegeri in plan sexual. (4) Acestea genereaza o deceptie sentimentala, cu alte cuvinte, moartea iubirii; cei doi ajung sa nu se mai iubeasca. (5) Raceala se agraveaza, culminand uneori cu infidelitatea sau, in unele cazuri, chiar cu violente sexuale si fizice. Cercetatorii au dorit sa stie daca toate cuplurile se confrunta cu aceste stadii. Ei si-au dat seama ca daca 76% dintre cupluri au cunoscut o degradare a intimitatii lor conjugale la un moment dat, sunt rare acele cupluri care depasesc al doilea stadiu, adica etapa „personalitatii”. Putem regrupa cuplurile in functie de stilul interactiunilor conjugale. Exista cupluri in stilul:

-          „Paralela”: rolurile sunt traditionale, adica in cadrul gospodariei repartitia sarcinilor domestice se face in functie de sex. Aceste cupluri obtin scoruri mici de fuziune (descoperirea de afinitati intre parteneri este slaba, convietuirea in timp si spatiu a celor doi soti este limitata, ca si practicarea unor activitati comune) si scoruri mari pentru inchidere (semnificativa retragere in sine a cuplului).

-          „Tovarasie”: se definesc printr-o puternica fuziune, o ampla deschidere spre exterior si spre relatiile externe si o slaba impartire a rolurilor si a puterii in functie de sex.

-          „Bastion”: roluri si relationare puternic traditionale, determinate de sexul partenerului, puternica inchidere si puternica fuziune.

-          „Cocon”: puternica fuziune si puternica inchidere, dar repartizare egalitara a sarcinilor domestice si a rolurilor, in care criteriul sexului conteaza foarte putin.

-          „Asociere”: acest ultim stil este cel mai frecvent. Partenerii au o slaba  fuziune si o slaba inchidere. Criteriul sexual este neinsemnat, puterea si sarcinile sunt echitabil impartite, rolurile nu sunt aproape deloc traditionale.

Acum, care este stilul in care intimitatea se degradeaza cel mai mult? Oamenii de stiinta au descoperit ca medalia degradarii revine in stilurile „Asociere” si „Paralela”. Urmeaza grupurile „Tovarasie”, „Bastion” si „Cocon”, cu o intimitate mai putin erodata. Cuplurile „deschise” au mai putine probleme decat cuplurile „inchise”.

Reteaua relationala este de asemenea o variabila importanta si poate fi corelata cu degradarea intimitatii conjugale. Cuplurile care au o retea „densa” prezinta o degradare mai redusa decat cuplurile cu o retea „anemica”. O retea densa este o retea mixta alcatuita din prieteni ai ambilor parteneri si din rude, pe care se poate conta financiar si psihologic, interactiunile cu reteaua fiind frecvente. Atunci cand exista si un copil la mijloc, studiul evidentiaza faptul ca acesta aduce probleme suplimentare in cuplu. Ideea de a face un copil pentru a aplana conflictele este deci gresita.

Prin urmare, fuziunea conjugala, dar si egalitatea permit construirea unei intimitati conjugale adecvate. In schimb, atunci cand cuplurile functioneaza intr-un mod puternic individualizat si valorizeaza autonomia fiecarei persoane, situatia este desigur profitabila pe plan individual, dar nefasta pentru cuplu.”

 De ce barbatii trebuie sa fie atenti la capriciile soacrei lor inainte de a se casatori?

„Raspunsul este: pentru a observa tipul de personalitate pe care mama l-a transmis fiicei. Altfel spus, proportia mostenirii unor tulburari nervoase pe linie feminina este dubla fata de cea de pe linie masculina.”

Din trafic

Va povesteam in noiembrie anul trecut de Shoricica mea Polo nou, noutza. Ca orice sofer incepator, lunile astea am experimentat o groaza de chestii mai mult sau mai putin placute, pe care traficul ti le ofera si pana nu le traiesti “live” cu volanul in mana, teoria ramane departe. Blonda incepatoare la volan am facut, banuiesc, destule tampenii inofensive, dar ma mandream ca am reusit performanta de nu trozni masinutza.

Si ma trezesc luna trecuta intr-o dimineata sa plec spre birou. La mine asa incep majoritatea povestilor interesante a se vedea episodul cu blocatul in casa. Cobor, si observ diverse tipuri de cioburi pe langa Shoricica…era busita! Aripa stanga fata, bara, oglinda, portiera, etc. Gasesc un vecin binevoitor care imi povesteste cum un scuter s-a accidentat in noaptea precedenta de ea. Stau si ma intreb daca pe Polo a reusit sa o infunde asa, ala cum s-a mai ridicat si pe ce plecat acasa. In fine, injur, ma oftic, constatare la asigurator, alergatura si nervi. Uit episodul, se amana intrarea in service si ce sa sa vezi ghinionul continua!

Sambata noaptea ma duceam sa o duc pe var’mea acasa si in rondul de la Romana, o duba alba imi taie fata si POC o zguduie pe Polo…Trec peste detalii, oprit, injurat (individul pe mine, nu eu pe el); cand sa pun mana pe formularul de constatare amiabila, domnul dispare.

Aici incepe distractia, ma duc la sectia de politie din Victoriei, ma trimit aia la Sectia 1 din Calea Grivitei, ajung la 4 dimineata acolo ca o diva si …. nimeni. Lumini aprinse, usi deschise, foarte primitoare locatia, insa … GOALA. Ma simteam la camera ascunsa, zic astia fac misto de mine, se joaca pititea pe aici sau ceva. Intr-o inspiratie de moment, sun la 112 si o intreb pe individa cum sa procedez, imi da numarul de la politia rutiera cu mentiunea “9455, dar n-o sa va raspunda nimeni!”. Sun si acolo, imi raspunde cineva cu chef de viata si ne conversam 5 minute ceva in genul “Domnisoara nu e nimeni? Nu se poate, e o sectie de politie, sigur e colegul acolo, sigur nu sunteti dvs in alta parte???” No comment… la dracu … imi venea sa ii raspund. Se indura si trimite o patrula de politie sa cerceteze Dupa vreo jumatate de ora de bantuit ca’n filme apare politistul de serviciu care “ramasese fara net si s-a dus in cladirea Omniasigului sa nu se plictiseasca”… Un fel de Elvis has left za building ca sa zic asa ) Trecem si peste asta, declaratii, martor, poze ajung la 7 dimineta acasa si ma intreb cu ce-am gresit. O nenorocita de aripa infundata stanga fata de data asta, pentru care am stat la discutii si am completat hartii, 3 ore!!!

Am tinut legatura cu “Elvis” care azi m-a sunat sa ma invite la Sectie, prilej cu care mi-am reintalnit “dusmanul”. Si incepe show-ul dintre politist si el. Eu ca o doamna n-am scos un sunet vreo ora cat au durat tipetele. Traiasca camerele video din P-ta Romana care au inregistrat momentul in care dubita alba pocnea Polo argintiu si care totusi nu l-au convins pe individ sa semneze procesul verbal. Inca 2 ore jumate la Politie … oricum, prietenoasa Sectia de accidente usoare, mi s-a parut mie. De data asta plina

Si ajung acasa cu verdictul “Not guilty”, o mare durere de cap si Shoricica busita pe ambele parti … Adica eu ma dau de 3 ori peste cap sa ma fac masinutza si reusesc 2 imbecili intr-o singura luna sa o urateasca…

Ma bag la somn, sa visez cai verzi sub capota …

Trafic usor maine …

3 …

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mi se spune “Zana”. Pana acum cateva saptamani mi-am imaginat ca motivul este parul de aur, verdele ochilor sau rochitele albe.

Tata obisnuia sa-mi spuna in copilarie ca sunt speciala, iar oamenii speciali infaptuiesc lucruri deosebite. Uitasem in toti anii astia si mi-am amintit acum privindu-ma in oglinda. Pentru ce m-am nascut, ce imi alimenteaza bataile aripilor, ce ma face fericita. Simplu, fericirea indusa celorlalti. Un fel de “muza” care iti asculta tacuta profunzimea gandurilor si simtirilor exprimate in cuvinte sau gesturi marunte.

Ca orice Zana, ma arat cui trebuie, cand trebuie si indeplinesc 3 dorinte. Trebuie doar sa fie fundamentale pentru fiinta ta si sa ai curajul sa le impartasesti. Zanele nu indeplinesc dorinte materiale si nici marunte, pentru asta exista MasterCard sau oameni obisnuiti. Nu au pret… mai fura uneori franturi de suflet pe care le poarta cu ele in gene.

Basme! ar spune unii … si totusi, daca ai visa cu ochii deschisi o Zana, care sunt cele 3 dorinte pe care ti le-ai pune?

 

“Every time a person says <<I don’t believe in fairies>> , there is a fairy somewhere that falls down dead.” JMB

θάλασσα

“Cum s-a intamplat, suava stea

Ca sa-mi apari in cale,

Sa luminezi cararea grea

Pe care merg agale?

Si eu nebun de ce am fost,

De am pierdut cararea

Si-am ratacit fara vreun rost

Cat e de larga zarea?

N-am inteles ca tre’ sa sting

Launtrica-ti vapaie

Ce-a ars si arde mistuind

Esenta ta vioaie.

Si – acum in bezna ma intreb:

De ce asa e omul,

Sa aiba totu’ in fata sa

Si sa greseasca drumul?!!?!!!”

V

Soni

 

 

“nu e nimic aici in afara dorintei noastre de a muri cat mai tarziu posibil”

In fiecare carte pe care o citesti regasesti o frantura din tine sau din viata ta. Un gand, un sentiment, un personaj, o conjunctura, o imagine, un moment trait sau poate doar o idee fantomatica. Mahavira m-a facut extrem de curioasa si asa mi-a picat in mana “Soni” , scrisa de Andrei Ruse. Cum e Andrei sa concentrezi, la 20 de ani, intr-un roman, subiecte precum viata, moarte, sex, droguri, boala, drogoste?

Si lista nu e exhaustiva. Din perspectiva varstei si experientelor traite, randurile te “ating”, au un impact puternic… Intamplarile radicale, ne schimba viata, iata un adevar! nu stiu daca ele insele, prin natura lor, cat exit-ul dintr-o bucla de conceptii, in care ne aflam in anumite momente.

Finalul neasteptat mi-a amintit de filmul Eternal Sunshine of the Spotless Mind. Cartea neasteptata te face sa te intrebi: Trebuie neaparat sa te lovesti de moarte, ca sa incepi sa traiesti?

Fragmente

  “ma cheama sonia vlad am 26 de ani, cancer la stomac si inca sase luni de trait. pe orgoliul meu il cheama patrocle. nu am puteri speciale, am verificat.

te-ai gandit de o mie de ori la primul lucru pe care l-ai face daca ai sti ca o sa mori curand, nu? dar esti linistit, n-o sa ti se intample tocmai tie. ai un destin maret. astepti o minune, stii ca o sa vina pentru ca asa se termina toate filmele americane.

pana acum o saptamana, viata mea era destul de ok. asta e termenul potrivit. nicidecum implinita, nu cred in vieti implinite. pusa cat de cat la punct. daca m-ati fi intrebat lunea trecuta cine sunt si ce planuri am, as fi raspuns cu totul altfel. as fi turuit probabil cel putin o jumatate de ora. as fi insirat n tari pe care vreau sa le vizitez, numele pe care m-am gandit sa le pun copiilor mei, camerele pe care as fi vrut sa le aiba si-asa mai departe. mi-am dorit dintotdeauna o fata si un baiat, gemeni daca s-ar fi putut. stiu insa ca n-o sa am un copil niciodata.

mi-am dat seama insa ca singurul sentiment intre mine si paul fusese obisnuinta cu noi insine. nu stiu daca e un sentiment sau o stare sau ceva care nu inseamna nimic, oricum ar fi e trist. eram pana la urma doi oameni comozi, fara nici un chef de a o lua de la capat. doi oameni lenesi care crescusera unul langa celalalt si se acceptau. el poate a realizat asta mai devreme, mie mi-a trebuit un cancer ca sa-mi intre bine-n cap ce e si ce nu e important in viata mea. sau poate nu numai mie, este ceva ipocrit ce tine de firea umana cand vine vorba de a sta pe muchia dintre viata si moarte.

- sa fim seriosi. daca exista un dumnezeu, indiferent cum il cheama si indiferent daca are vreun nume, si spun asta doar de dragul unei teorii, atunci acest dumnezeu n-o sa aiba nimic de impartit cu mine… ar fi ocupat cu altele, mult mai importante. oricum sunt un om bun. ar trebui sa stie asta, fara sa ma rog. mai ales ca sunt un om bun pentru ca asa vreau, nu pentru ca asa trebuie sa fiu sau pentru ca altfel as arde in smoala din iad.

iata o intrebare: daca ai putea sa cunosti viitorul, fara sa-l poti schimba cu ceva, ai mai vrea sa il stii?

nu l-am mai stresat pe Mihai. stiam ca urma sa aflu mai multe in cateva zile. [...] cu el, aveam un sentiment ciudat de siguranta. trecuse ceva timp de cand simtisem asa ceva. [...] misterul si calmul pe care le dobandise prin naiba stie ce intamplari ma atrageau. avea probabil orice femeie pe care si-o dorea, si nu-si dorea niciuna. [...] nu stiam nimic despre el. uram asta! imi doream sa am puterea sa-l iubesc. imi doream asta de cand il vazusem prima oara. dragoste la prima vedere la 27 de ani, cand mai am o nenorocita de luna de trait? dumnezeu poate sa fie chiar atat de ironic? sau chiar trebuie sa le traiesc pe toate in ultima clipa?

pe 20 iulie am plecat la munte. a fost pentru prima oara cand am vazut masina lui, aceeasi cu care fusese la ploiesti in urma cu un an si jumatate. [...] de cand ne-am cunoscut, devenisem mai calma. el mai agitat. eram intotdeauna la poli opusi, tinuti bine insa de acelasi punct comun, timpul foarte scurt ramas la dispozitie. [...] am dat muzica tare. chiar imi lipsise un drum cu masina. era un ford patratos, bine ingrijit. [...]

regasisem in mine inocenta unei fetite. eram un copil, de mana cu un barbat frumos care vroia sa ma plimbe peste tot, sa aibe grija de mine, sa imi arate toate lucrurile pe care nu le sesizasem. ne salvasem unul pe celalalt, fara sa ne dam seama. [...] – e ciudat ce e intre noi…orice cuplu judeca de obicei intamplarile-astea. dup-aceea stabilesc categoric: nu era iubire, am avut doar impresia ca…****, asta e iubirea! omul potrivit in momentul potrivit la locul potrivit.

in fata inca doua-trei sute de metri de drum drept. urma o curba periculoasa. din unghiul din care priveam parea ca soseaua se termina intr-o prapastie. mihai accelera. – ai de gand sa iei curba aia?! – spune-mi ca ma iubesti! ne apropiam. a franat. parea ca nu vom reusi. inchisesem deja ochii. – esti dobitoc? – ce daca? ai spus ca ma iubesti…”

Soapte purtate de vant

Si au mai trecut 2 luni … cu rasete si plansete, cu rele si bune, furtuna si soare…

Singurul lucru la care m-am gandit in spital a fost ca niciodata nu esti sigur de nimic. Oricat de mult ai incerca sa controlezi toate aspectele vietii tale, undeva se rupe firul si intervine destinul, sau acel ceva, recul la o directie pe care ai luat-o candva. Un lucru aparent minor si stupid iti “fuge” pamantul de sub picioare… si, atunci, ai in jur oameni care te prind sau care te scapa. Te uiti in ochii lor si-ti vezi trecutul si prezentul, franturi…durerea ta fizica se transforma intr-o durere psihica ascutita. Si cam atat…trece…toate relele trec la un moment dat, daca le lasi sa se duca…

Si ne-am intors de la Mission care a fost, in opinia mea, foarte reusit. 2 nopti de dans si atmosfera electrizanta. Deconectare totala intr-o bula de aer si muzica. Inlantuire pe plaja … Libertate

Ma intreb daca am lasat urme pe nisip la 7 dimineata. Un vis cu rasarit si imbratisare. Spuma marii loveste cu blandete talpile noastre obosite. Primele raze de soare mangaie sarutul furat. Ochii mintii fotografiaza albastrul din tine si verdele din mine. 2 umbre colorate intr-un strop de fericire. Ne vom aminti, peste zeci de ani, pe o banca in Cismigiu, imaginea a ceea ce eram odinioara? “Opriti, va rog, timpul, vreau sa cobor aici!” In himera asta inocenta unde realitatea nu ne incorseteaza sufletele si noroiul nu ne poate atinge…unde suntem fix ceea ce simtim…

“Când crezi că ai găsit toate răspunsurile, vine viaţa şi schimbă toate întrebările.” Bob Marley

Dimineata de Mai

 

Sunt ganduri disparate, fragmentate… nimeni nu stie mai bine ca mine despre capacitatea unui Scorpion de a se pierde in propriile foruri interioare. E ca o cadere in abis fara coarda. Lumina sperantei licureste din ideea ca, asa cum apare abisul din neant, tot asa poate exploda fericirea.

Suntem fiinte scindate de valori controversate. Ni se inverseaza polii si ne trezim, singuri, la rascruce. Salasuiesc in noi adevarate lumi paralele.

O poveste suntem … Cea mai frumoasa si cea mai urata. Se simte totul prin porul pasiunii. Paradoxal, de o sinceritate dureroasa, intotdeauna e ceva de pastrat doar pentru tine. Un sambure de mister numai al tau. O nebunie personala. N-ar intelege nimeni oricum …

Un gand te poarta pe-o frunza departe … acela pe care nu-l poti discuta cu nimeni. Te ucide si te naste in acelasi timp. Nu poti dormi, nu poti manca, nu te poti concentra, e o stare de nestare ce te dezintegreaza si energizeaza. Te pierzi sau te regaseti?

Ti-am sarutat pulsul intr-o noapte, iar “dimineata m-a gasit in bratele tale”. Doi straini, in lumi diferite, care nu-si cer nimic …

Unde au disparut reperele? De fiecare data cand incep sa simt fericirea ma intristez. E ca un presentiment sumbru ca se termina repede si imi vine sa fug. Sa nu mai apuc sa vad cum se termina. E ca o teama ca se plateste prea scump sau n-as suporta.

Si fug …

Spre orizont, spre alte lumi, imbratisand fantome.

Si las in urma ganduri disparate, fragmentate ….

Blindness

Ce-ar fi, daca intr-o zi oamenii de pe pamant s-ar trezi orbi. Nu intr-un intuneric de iad, ci intr-o lumina dumnezeiasca. Atat de puternica incat sa nu poata percepe nici forme, nici culori…nimic altceva….

Ce-ar fi… daca ai fi … singura persoana de pe pamant care sa poata vedea…

Un film impresionant despre limite, instincte, slabiciuni, compasiune, supravituire, umanitate … si lista ramane deschisa