Just me

 

Inceputul e intotdeauna greu, chiar si in cazul unor ganduri asternute pe o coala virtuala. De ce acum? Pentru ca am simtit nevoia de a-mi aduna toate ideile intr-un singur loc; risipirea lor de pana acum mi-a vlaguit mintea si sufletul. A le vedea pe toate scrise de mana mea, in “casa” mea, construieste ideea de concret, viu, adevarat, existent. Gandesc deci exist si ca sa fiu sigura de asta scriu si pot vedea in acelasi timp cu proprii ochi, imi dovedesc astfel mie insami ca exist.

Ce as putea scrie despre mine? Intotdeauna am detestat profund introducerile, simt o nevoie acuta de a sari peste ele. O lista mai mult sau mai putin scurta, seaca, cu date despre mine nu isi are rostul, ar desena doar o imagine vaga despre mine. Da, detest si imaginile vagi, jumatatile de adevaruri, ideile goale de continut, curiozitatea fara scop, etc., etc. “Are 23 de ani, ochii verzi, e scorpioanca, micuta, cu trup de copil, minte de adult si inima unei femei batrane; termina in curand psihologia, lucreaza de niste ani buni in HR – telecomunicatii si marketing direct; are prieteni, colegi, parinti, o sora, un caine si mai ales un trecut – viitorul nu e niciodata sigur”.

Suna banal si tocmai pentru ca suna banal sar peste aceasta introducere cu detalii amanuntite si voi scrie nici mai mult, nici mai putin decat exact ce imi trece prin cap, nu in ideea de a va transmite neaparat ceva ( daca totusi se intampla sa o fac sunteti liberi si invitati sa comentati si pozitiv si negativ ) ci in ideea de a fi eu sigura ca scriu, deci gandesc, deci exist