The Seven Essene Mirrors

 

Contabilitate – Marin Sorescu

Vine o vreme

Cand trebuie sa tragem sub noi

O linie neagra

Si sa facem socoteala.

 

Cateva momente cand era sa fim fericiti,

Cateva momente cand era sa fim frumosi,

Cateva momente cand era sa fim geniali,

Ne-am intalnit de cateva ori

Cu niste munti, cu niste copaci, cu niste ape

(Pe unde-or mai fi? Mai traiesc?).

 

Toate acestea fac un viitor luminos -

Pe care l-am trait.

O femeie pe care am iubit-o

Si cu aceeasi femeie care nu ne-a iubit

Fac zero.

 

Un sfert de ani de studii

Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,

A caror intelepciune am eliminat-o treptat.

 

Si, in sfarsit, o soarta

Si cu inca o soarta ( de unde-o mai fi iesit?)

Fac doua (Scriem una si tinem-una)

Poate, cine stie, exista si viata de apoi.

 

“Gemenii” – Mircea Cartarescu

O carte pe care am primit-o cadou de ziua mea, acum foarte multi ani si pe care am inceput-o de vreo 5 ori fara sa o termin … n-am inteles initial motivul, Cartarescu e unul dintre autorii mei preferati … dupa ultima pagina mi-am dat seama insa de ce, instinctiv, am amanat

“<<Dupa o noapte noapte cu somn agitat, o ganganie ingrozitoare se trezi transformata in autorul acestor randuri.>> Cam asa as incepe, rasturnand fraza de inceput a Metamorfozei lui Kafka, povestea pe care m-am gandit sa o scriu aici, daca as vrea s-o public. Ar fi un inceput de efect, ceea ce nu ar exclude veridicitatea, avand in vedere ca eu chiar sunt aceasta insecta. Mai mult, mult mai mult decat Gregor Samsa, hai sa zicem cam in masura in care insecta era Hoffrnann sau Nerval sau Novalis. Ca toti romanticii astia, voi scrie nu ca sa construiesc o poveste, ci ca sa exorcizez o obsesie, ca sa imi apar bietul suflet de monstru, de monstrul groaznic nu prin hidosenie, ca la Kafka, ci prin frumusete. Ma gandesc acum si la ingerul insuportabil de frumos al lui Rilke, si as vrea sa si citez cate ceva din prima elegie, dar, de cand stau aici, parca mi s-a intunecat sau macar aburit nitel resortul amintirii. Acum cateva clipe stateam pe canapea privind aiurea la toate acele icoane pe sticla, unde predomina rosul aprins si azuriul, la clapele galbui, lucioase, ale pianinei, la secretaire-ul cu usile de lemn scorojit pe care e pictat un personaj trist, cu fata tuciurie, bizantina, infasurat intr-o ampla toga albastra cazand in zeci de cute si tinand in mana o creanga inverzita; in spatele lui, zarea violeta se intuneca si nori rosii se preling melancolici printre chiparosi. Dedesubt scrie cu litere aurii: AMOR OMNIA VINCIT.”