Din trafic

Va povesteam in noiembrie anul trecut de Shoricica mea Polo nou, noutza. Ca orice sofer incepator, lunile astea am experimentat o groaza de chestii mai mult sau mai putin placute, pe care traficul ti le ofera si pana nu le traiesti “live” cu volanul in mana, teoria ramane departe. Blonda incepatoare la volan am facut, banuiesc, destule tampenii inofensive, dar ma mandream ca am reusit performanta de nu trozni masinutza.

Si ma trezesc luna trecuta intr-o dimineata sa plec spre birou. La mine asa incep majoritatea povestilor interesante a se vedea episodul cu blocatul in casa. Cobor, si observ diverse tipuri de cioburi pe langa Shoricica…era busita! Aripa stanga fata, bara, oglinda, portiera, etc. Gasesc un vecin binevoitor care imi povesteste cum un scuter s-a accidentat in noaptea precedenta de ea. Stau si ma intreb daca pe Polo a reusit sa o infunde asa, ala cum s-a mai ridicat si pe ce plecat acasa. In fine, injur, ma oftic, constatare la asigurator, alergatura si nervi. Uit episodul, se amana intrarea in service si ce sa sa vezi ghinionul continua!

Sambata noaptea ma duceam sa o duc pe var’mea acasa si in rondul de la Romana, o duba alba imi taie fata si POC o zguduie pe Polo…Trec peste detalii, oprit, injurat (individul pe mine, nu eu pe el); cand sa pun mana pe formularul de constatare amiabila, domnul dispare.

Aici incepe distractia, ma duc la sectia de politie din Victoriei, ma trimit aia la Sectia 1 din Calea Grivitei, ajung la 4 dimineata acolo ca o diva si …. nimeni. Lumini aprinse, usi deschise, foarte primitoare locatia, insa … GOALA. Ma simteam la camera ascunsa, zic astia fac misto de mine, se joaca pititea pe aici sau ceva. Intr-o inspiratie de moment, sun la 112 si o intreb pe individa cum sa procedez, imi da numarul de la politia rutiera cu mentiunea “9455, dar n-o sa va raspunda nimeni!”. Sun si acolo, imi raspunde cineva cu chef de viata si ne conversam 5 minute ceva in genul “Domnisoara nu e nimeni? Nu se poate, e o sectie de politie, sigur e colegul acolo, sigur nu sunteti dvs in alta parte???” No comment… la dracu … imi venea sa ii raspund. Se indura si trimite o patrula de politie sa cerceteze Dupa vreo jumatate de ora de bantuit ca’n filme apare politistul de serviciu care “ramasese fara net si s-a dus in cladirea Omniasigului sa nu se plictiseasca”… Un fel de Elvis has left za building ca sa zic asa ) Trecem si peste asta, declaratii, martor, poze ajung la 7 dimineta acasa si ma intreb cu ce-am gresit. O nenorocita de aripa infundata stanga fata de data asta, pentru care am stat la discutii si am completat hartii, 3 ore!!!

Am tinut legatura cu “Elvis” care azi m-a sunat sa ma invite la Sectie, prilej cu care mi-am reintalnit “dusmanul”. Si incepe show-ul dintre politist si el. Eu ca o doamna n-am scos un sunet vreo ora cat au durat tipetele. Traiasca camerele video din P-ta Romana care au inregistrat momentul in care dubita alba pocnea Polo argintiu si care totusi nu l-au convins pe individ sa semneze procesul verbal. Inca 2 ore jumate la Politie … oricum, prietenoasa Sectia de accidente usoare, mi s-a parut mie. De data asta plina

Si ajung acasa cu verdictul “Not guilty”, o mare durere de cap si Shoricica busita pe ambele parti … Adica eu ma dau de 3 ori peste cap sa ma fac masinutza si reusesc 2 imbecili intr-o singura luna sa o urateasca…

Ma bag la somn, sa visez cai verzi sub capota …

Trafic usor maine …

θάλασσα

“Cum s-a intamplat, suava stea

Ca sa-mi apari in cale,

Sa luminezi cararea grea

Pe care merg agale?

Si eu nebun de ce am fost,

De am pierdut cararea

Si-am ratacit fara vreun rost

Cat e de larga zarea?

N-am inteles ca tre’ sa sting

Launtrica-ti vapaie

Ce-a ars si arde mistuind

Esenta ta vioaie.

Si – acum in bezna ma intreb:

De ce asa e omul,

Sa aiba totu’ in fata sa

Si sa greseasca drumul?!!?!!!”

V

Soapte purtate de vant

Si au mai trecut 2 luni … cu rasete si plansete, cu rele si bune, furtuna si soare…

Singurul lucru la care m-am gandit in spital a fost ca niciodata nu esti sigur de nimic. Oricat de mult ai incerca sa controlezi toate aspectele vietii tale, undeva se rupe firul si intervine destinul, sau acel ceva, recul la o directie pe care ai luat-o candva. Un lucru aparent minor si stupid iti “fuge” pamantul de sub picioare… si, atunci, ai in jur oameni care te prind sau care te scapa. Te uiti in ochii lor si-ti vezi trecutul si prezentul, franturi…durerea ta fizica se transforma intr-o durere psihica ascutita. Si cam atat…trece…toate relele trec la un moment dat, daca le lasi sa se duca…

Si ne-am intors de la Mission care a fost, in opinia mea, foarte reusit. 2 nopti de dans si atmosfera electrizanta. Deconectare totala intr-o bula de aer si muzica. Inlantuire pe plaja … Libertate

Ma intreb daca am lasat urme pe nisip la 7 dimineata. Un vis cu rasarit si imbratisare. Spuma marii loveste cu blandete talpile noastre obosite. Primele raze de soare mangaie sarutul furat. Ochii mintii fotografiaza albastrul din tine si verdele din mine. 2 umbre colorate intr-un strop de fericire. Ne vom aminti, peste zeci de ani, pe o banca in Cismigiu, imaginea a ceea ce eram odinioara? “Opriti, va rog, timpul, vreau sa cobor aici!” In himera asta inocenta unde realitatea nu ne incorseteaza sufletele si noroiul nu ne poate atinge…unde suntem fix ceea ce simtim…

“Când crezi că ai găsit toate răspunsurile, vine viaţa şi schimbă toate întrebările.” Bob Marley

DADAism phrases in a dream

12

Awaken from a dream

10 years passed

Yesterday i knew everything

I promissed i’ll be there, i did not brake it

Sunny and cold

Today i don’t know anything

They say the clock was named the “illusion”, because there, one always finds himself  without the other

Silence of this day

Every story has a destiny of its own

27

I never knew that this song is sad

2009

Though the moments were amazing

February

The End

No one can take your memories away, they are private belongins. Hold on to the beautiful ones – they are part of what you want to see in yourself in the present, part of what you wish that someonelse will remember when your gone

With Love…Craciun Fericit!

De cateva luni acumulez in Draft post-uri pe care le scriu si nu le mai public. Acumulez in minte subiecte pe care le-as aborda cu avant si nu totusi nu le mai exprim in cuvinte. Lipsa acuta de timp…lipsa acuta de rabdare…o imensa lipsa, paradoxal, in prea plinul intamplarilor din anul acesta.

 Se termina in curand … A mai trecut unul … nu stiu exact cand, desi stiu exact ce a adus cu el. Ca si 2007, 2008 a fost anul schimbarilor majore: obiective trasate si indeplinite, pierdere si castig in balanta … Ciudat e ca, spre deosebire, de trecut, in finalul asta de an nu mai gandesc deloc la ce s-a pierdut, ci doar la ce am castigat … libertate, experienta, diplomatie, apropierea familiei, un mod diferit de relationare cu oamenii si, nu in ultimul rand, prietenii speciale.

Mai sunt 3 zile pana la Craciun. Desi nu exteriorizez des asta, intotdeauna am acordat in mintea si sufletul meu o importanta deosebita evenimentelor cu potential “frumos” in ele: aniversarile si sarbatorile. Este, poate, o nevoie intrinseca si acuta de apropiere…prieteni, familie, traditie, bucurie. Mi s-a “prezis” pe 2009 ca voi vedea uneori “lumea mai buna sau mai frumoasa decat este ea in realitate”. Nimic nou as putea zice, traiesc demult in lumea mea kinder si in ciuda fascinatiei pentru obscuritatea si raul pe care le-as diseca spre cunoastere, caut binele si fericirea.

Ma tot uit de cateva zile in jur si astept sa vad, simt, respir spiritul Craciunului. Inca mai cred in Mos Craciun, e chiar asa greu de imaginat la 25 de ani? Faptul ca sunt si sceptica si ironica din fire, nu ma impiedica. E in fiecare dintre noi, ca si bunatatea, fericirea, raul, dragostea sau orice altceva din lumea asta. Totul e in noi, trebuie doar sa stim cand si unde sa cercetam.

Maine ornez bradul si o sa-mi imaginez povestea cu Pruncul. Nu sunt religioasa, am incetat sa mai cred in D-zeu prin adolescenta, desi copil fiind, eram foarte apropiata de El. Undeva pe drum, la granita dintre iubire si ura, am ales sa nu mai cred pur si simplu si ani de zile m-am considerat atee. Anul asta, una dintre acele prietenii speciale mi-a amintit, fara sa vrea, propriile imagini despre religie. Nu am inceput sa cred iar, dar am capatat un respect pentru oamenii care inca mai au puterea sa o faca, pentru ca salasuieste in ei.   

Vine Craciunul, s-a mai dus un an si pentru un om care simte uneori oboseala propriilor trairi si neputinta de a darui, traiesc, iubesc si daruiesc, in felul meu. Poate nu mereu cum, pe cine, cui trebuie, dar o fac In felul asta voi avea intr-un viitor relativ regrete ca … si nu regrete din ce ar fi putut fi

Sarbatori fericite tuturor, alaturi de cei dragi, la urma urmei, asta e tot ce conteaza, fie ca 2009 sa ne indeplineasca dorintele spuse si nespuse si sa ne transforme in ceea ce vrem sa devenim  

 

Shoricica Polo

Este de-a noastra din august, s-a dat toata familia peste cap sa apara, Traian ii zice pusy, Francesca ii zice Ratzusca Polo, iar eu shoricica Polo. Din pacate este detinuta de o persoana fara carnet (proiect in derulare). Bate parcarile de la Weltauto de cateva luni, plange si ii dispar lacrimile din stergatoare, alearga dupa un Touareg si-l musca de stopuri, fluiera dupa oameni pe acolo. Mi-a ajuns la urechi zvonul ca s-ar fi indragostit de un Golf deja … E simpatica si complet zapacita!

Nu, nu este un anunt de vanzare, e doar unul de prezentare

Casa de piatra Ver si July !

Sambata, in norocoasa zi de 13 septembrie a lui 2008 Verucika mea draga si-a implinit visul.

Imi amintesc si acum discutiile cu ea pe teme de genul relatie, dragoste, prezent si viitor, familie … Am avut ocazia sa vad in ce i s-au concretizat gandurile, principiile si sentimentele de ani de zile. Alaturi de Iuli, radia lumina. Nu stiu ce mi s-a parut mai frumos, bucuria ei, bucuria lui, cel mai probabil fericirea ce li s-a citit in priviri. 

Va pup mult!

“Iubesti pe cineva atunci cand ai ajuns sa vrei sa-i dai ceea ce ai mai bun si hotarasti sa i te dai pe tine insuti…”

Octavian Paler în Despre dragoste

Changes

 

   Ii scriem 2-3 randuri Licuriciului care trebuie sa stie ca ne este tare dor de el.  

Nu ne mai pune nimeni muzica in cascutze, rasul a disparut, dupa monitor nu mai apare nici un J.  

   Cel mai probabil, daca o sa raman iar blocata pe undeva, nu va avea cine sa ma mai salveze. Nu cu atata originalitate oricum.

   Biroul e gol si urat, nu se mai mananca cuburi de zahar, nu mai are cine sa capseze rochite, iar baby tree-ul s-a intristat.

   Ar fi multe de zis dar ma opresc deocamdata si ma intorc in lumea mea kinder.

Licuriciului ii transmitem all the best, sa ne dea scrisorile inapoi si sa nu uite ca a promis sa faca un training in trafic cu un viitor sofer

   Me @ the “new” office:

 

   

“All changes, even the most longed for, have their melancholy; for what we leave behind us is a part of ourselves; we must die to one life before we can enter another. “

Anatole France

 

 

Mihai

Am devenit sceptici si imuni … Primim zilnic mail-uri sau mass-uri pe care le ignoram din lipsa de timp, chef, rabdare sau prea multe semnale ce ne asalteaza. Multe dintre ele sunt prostii si foarte bine ca nu ne mai incarcam cu ele, altele insa … transmit mesaje, povesti, realitati. Mai triste sau mai vesele, mai importante sau mai putin importante sunt informatii ce ajung la noi si povesti pe care le-am putea influenta sub o forma sau alta. Impresionant gandul ca cineva ar putea muta un munte din loc si de cele mai multe ori nici nu stie asta. Can you make a difference in this world? If you have the power, will you have the will?

Pur intamplator, in seara asta am citit povestea lui Mihai http://mihaipopescu.com/ si ma gandeam cate mesaje de genul acestuia am primit si ignorat … multe … am devenit sceptici si imuni …

Nu stiu exact cati dintre noi au puterea sau dorinta de a face ceva, mai mult decat atat, ambele. Nu stiu exact cine mai citeste randurile blogului meu si in ce categorie, de mai sus, s-ar incadra, dar daca exista o sansa, una la suta, mie, milion, de ce n-as duce povestea mai departe?

Fiecare viata aflata in pericol ar putea reprezenta un noi insine, un fiu, un parinte, o jumatate, o fiinta draga si daca te gandesti asa, cat de imun ramai?

Romanta policroma

“Nu-i cer nimic…                                                                         
Şi totuşi, dacă-ar vrea -           
O, dac-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă -
Ar face dintr-un lac o Marmara,
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.
Nu-i cer nimic…
Dar dacă-ar fi să-i cer
Ce-aş vrea să am şi ce-ar putea să-mi dea,
Aş picura-ntr-o cupă cu eter
Morfină
Şi i-aş cere-apoi aşa:

Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,
Dă-mi calmul blond al soarelui polar,
Dă-mi primul crepuscul pe Golgota
Şi primul armistiţiu planetar.

Dă-mi paradoxul frumuseţii tale,
Dă-mi prorocirea viselor rebele,
Dă-mi resemnarea strofelor banale
Şi controversa versurilor mele.

Dă-mi A.B.C. al vieţii subterane,
Dă-mi simfonia flautelor mute,
Dă-mi tălmăcirea buzelor profane
Şi rebusul icoanelor tăcute.

Dă-mi preţul primei victime-a femeii,
Dă-mi simbolul opalului şi-agatei,
Dă-mi ritmu-nveninat al Salomeii
Şi tusea-n fa minor a Traviatei.

Dă-mi Spleen-ul călătorilor pe apă,
Dă-mi spectrul verde-al zilelor de-apoi,
Dă-mi gravitatea morţilor spre groapă
Şi comicul funebrului convoi.

Dă-mi tot ce-n prima clipă risipeşti,
Şi tot ce-n clipa ultimă aduni.
Dă-mi fastul siluetelor regeşti
Şi perspectiva casei de nebuni…

Nu-i cer nimic.
Şi totuşi, dacă-ar vrea -
O, dacă-ar vrea să-mi dea ce nu-i cer încă! -
Ar face dintr-un lac o Marmara
Şi dintr-un melc, un Sfinx săpat în stâncă.”

(I. M.)

http://www.youtube.com/watch?v=SP8yH4xxv9M