De saptamani intregi ma tot chinui sa scriu si nu mai reusesc. Muncit ziua, invatat noaptea, dormit 2-3 ore din 24, zile interminabile, stres, ganduri, capat al puterilor, 2 licente in plus date si luate, anturaje si sentimente pe minus, se pune intrebarea ce am pierdut si ce am castigat. Raspunsul se contureaza in mintea proprie si nu se mai dezvaluie acum, oricum ma intereseaza doar pe mine. Se poate spune ca am incheiat capitole din viata. Unele cu gustul dulce al satisfactiei, altele cu cel amar al iederei. Fiecare a fost, insa, o caramida la temelia a ceea ce sunt acum si voi fi in viitor. Unii oamenii invata si din greseli si din succese. Am devenit unul dintre ei … Dupa toata nebunia asta, zile intregi nu am reusit sa ajung la stadiul de “decompresie” mult asteptat. Arc incordat, tot incercam sa-mi amintesc de unde am plecat, spre ce, pentru ce si mai ales daca am ajuns acolo. Privind orizontul la propriu m-am linistit.
Saptamana asta am avut “teambuilding” cu familia in Delta. A fost cu siguranta una dintre cele mai frumoase minivacante – ore intregi de plimbare cu vaporasul pe Dunare si putin pe mare, plaja izolata, soare, ciorba pescareasca, farul, punct de iesire in apele internationale, liniste naturala, pelicani, cormorani, barcute, Sulina, “casa” noastra timp de 4 zile (www.marinaturism.ro) si o imagine imprimata pe retina care nu poate fi redata in cuvinte. Trebuie sa mergi si sa vezi cu ochii tai. Aflati la a 3-a intalnire de familie din anul acesta, dupa Bran si Bucuresti – Caru’ cu bere, Delta ne-a fascinat, unit, relaxat …
Din capitolul “ce m-a impresionat”:
* franturi din cele 2 generatii ale familiei mele (unchi, matusi, veri + adorabilele lor viitoare neveste 
, vreo 20 noi in total) observate si subiectiv cu mult drag si obiectiv cu mult ras. Nu stiu altii cum sunt … dar ai mei sunt multi si de o mare caterinca. 4 zile am ras incontinuu si nu ma puteam hotari care sunt mai nebuni “tinerii” sau “batranii”, caci si-au facut o concurenta acerba
* urcarea in far, “granita” maritima cu Ucraina, varsarea Dunarii in mare si atacul de panica. Intotdeauna mi-a fost frica de inaltime dar ca un viitor psiholog ce sunt 
am multe frici pe care am refuzat sa le consider adevarate fobii si le ignor sau autotratez dupa caz. Si pentru ca urcasem 250 de trepte cu tot familionul in far, am ignorat si grilajul de 3 m punct final de urcat, pe principiul “daca femeile mele de 50 de ani cu tahicardie au putut, eu nu pot renunta acum” si am reusit! si a fost superb sa admiri marea de la zeci de m, doar ca, la coborare, grilajul mi-a venit de hac. atac de panica, tremurat, vazut negru in fata ochilor. Interesant mi se pare ca nu l-am constientizat decat in momentul in care cei de jos m-au luat in brate.
* plaja complet izolata, rupta de lume si ciorba pescareasca – hidoasa (nu mai mananc niciodata) dar cu mare efect
* discutiile purtate cu mic, cu mare, cu ea, cu el … filosofii de viata rasfrante din experiente personale. imi suna si acum in minte cuvintele nasei mele: “In viata, iti asumi deciziile, respecti parerile, iubesti oamenii, evaluezi ce sau cine merita. Si nu ce sau cine merita intr-un anumit moment, zi/saptamana/luna/an, ci global privind. Trebuie sa simti integritatea, bunatatea si frumusetea cu bataie lunga. Iar tot ce e rautate gratuita, trebuie aruncat undeva in spate, ca si vorbele care nu-si mai au rostul in interpretare. Viata e prea scurta pentru a fi transformata intr-o telenovela sau SF, ea trebuie traita”
Pana in secunda in care ne-am intors in Tulcea la masini, aproape ca uitasem ce inseamna realitatea de zi cu zi. Locul si oamenii astia care te iubesc fara constrangere au alcatuit o poveste
Si am ajuns in Bucuresti … mizerie, zgomot, prostie, betoane si mi-e si frica sa adorm si sa uit povestea si raiul. Ma bazez pe memoria sufletului si faptul ca sunt neagra ca o tiganca, bronz pe care mi l-as pastra o eternitate daca as putea
Deschid calculatorul, tone de mail-uri, rabdare putina, citesc pe fuga blog-urile cunoscutilor sa vad ce-au mai facut, unele cu zambete, altele cu venin, durere, naiba mai stie, oameni neintelesi, oameni care nu inteleg, oameni din departari, refuz si eu sa mai inteleg, refuz noroiul, inchid tot si adorm cu Dunarea in gand, cu marea in suflet, cu oameni dragi in inima, cu “copilul”, recuperat de la vecina, pe perna si cu staruitoarea idee a unor noi capitole …
