LEXYA – life through my green eyes

January 7, 2007

Despre teribilul “imi cer scuze”

Filed under: Franturi de viata — lexya @ 10:12 pm

sheer_ii.jpg 

Sunt cateva cuvinte din viata noastra de care am inceput sa ne ferim ca de focurile iadului. Sau poate ne-am ferit intotdeauna, mai stii, dar acum am inceput sa devenim si constienti de asta. A devenit extrem de usor sa spunem “ma enervezi”, “te detest”, “nu vreau sa te mai aud/vad”, “nu vreau sa discut despre asta”. In schimb pare extrem de greu a spune “te iubesc”, “mi-e dor de tine”, “am gresit” si mai ales “imi cer scuze”. Cel din urma, e ca un bolovan care ramane in gat, nu poate fi nici inghitit, nici “scuipat” in fata cui il merita. E mai simplu sa intorci spatele si sa te convingi ca ala e nebun si tu ai dreptate, decat sa recunosti ca in definitiv tu ai dat cu batul intr-o mare balta sau poate. dreptatea e undeva pe la mijloc.

Imi amintesc un episod destul de trist cu care am inceput acest an. Intotdeauna m-am considerat o doamna, nu in sensul desuet pe care il dau manusile albe si palariile si nici in ipostaza femeilor “fitzoase” care poarta o marca atat de bine cunoscuta incat uneori ajungi sa privesti doar marca, nu si femeia. Ma refer la acum la ce e in interior si inglobeaza cei 7 ani de acasa, biblioteca citita, dar si autoeducatia fiecaruia, drumul pe care il alege in viata, ma refer la integritate, principii, bun simt si mai presus de toate modul de manifestare a acestor lucruri. Cum te “prezinti”, cum si de ce inspiri respect oamenilor din jurul tau si mai ales tie insuti. Pentru ca daca tu nu ai de ce sa te respecti, sunt slabe sansele ca altii sa aiba, sau cum ar zice Mircea Cartarescu “stilul nu il ai, ci il esti”.Revenind, ma consider o persoana cu capul pe umeri si care detine toate lucrurile de mai sus si se comporta ca atare; sunt un vulcan de emotii pe care ma stradui sa le “cenzurez” sau poate afisez, directionez cum pot eu mai bine si mai frumos cu ajutorul cerebralitatii si al autoeducatiei.

In ciuda asta, prima zi a anului 2007 mi-a dat o palma al carui rasunet s-a intins in insomnii si ganduri negre. Am reusit in cateva secunde, ceva ce nu s-a intamplat timp de 23 de ani si-anume sa zgudui din temelii tot ce reprezentam eu in ochii mei de doamna. M-am oprit in mijlocul strazii si am tipat intr-un singur cuvant, o imprecatie, evident, toate lucrurile nespuse de luni intregi unei persoane care ar fi trebuit sa le auda. Nicolae Iorga spunea “Insulta e o neputinta exasperata”. Regret astazi ca trebuie sa il citez si sa ii mai dau si dreptate :) . Nu-mi aduc aminte decat atat: am vazut negru in fata ochilor si nu mi-am auzit propriile cuvinte, imprecatii, evident, decat in ecoul intarziat din mintea mea. Fusesera deja spuse, tare. Pentru urmatoarele ore am niste amintiri vagi, muzica, prieteni, drumul dar imi amintesc perfect discutia mea cu mine, seara in pat: “Ce-a fost in mintea ta? Cum ai ajuns sa-ti pierzi controlul? In care moment ai incetat sa fii o doamna? In care moment ai decis sa faci un lucru pe care il dezaprobi profound si sa decazi in ochii tai?”. Discutia asta este motivul pentru care am ales sa imi cer scuze, public, acum persoanei respective. Nu ii dau numele, nu din lasitate, ci pentru ca nu sunt sigura ca doreste sa isi vada numele aici, pe blogul meu, nici macar nu sunt convinsa ca va citi vreodata aceste randuri, dar daca le va citi se va recunoaste mai mult ca sigur, pentru ca este singura persoana care a reusit vreodata sa scoata reactia asta de la mine – tipatul unei invective in mijlocul strazii. Da … imi cer scuze, nu pentru ceea ce sunt, nu as avea de ce, imi cer scuze nu neaparat pentru ca le merita, inca imi simt ranile din suflet provocate, dezamagirea, dar imi cer scuze pentru ca nu am fost suficient de puternica si luni de zile nu i-am spus ce simt, ce cred si mai ales ce ma deranjeaza enorm. Am presupus ca trebuie sa le stie, am presupus, gresit, ca ar trebui sa stie ce ma deranjeaza, ce ma raneste, si luni de zile am vorbit despre asta doar in mintea mea in loc sa o fac uitandu-ma in ochii cuiva. Poate si pentru ca am simtit ca fuge de fiecare data cand e o problema si nici mie nu mi se spunea ce doare, am facut-o glorios si eu, si am acumulat, intr-un colt de inima, toate tipetele care ar fi trebuit sa le avem in privat. Pana in prima zi a anului 2007 cand am rabufnit printr-un cuvant tipat in mijlocul strazii, dintr-un motiv complet banal.

Imi cer scuze fata de mine ca am permis totul si pentru cateva momente am incetat sa ma respect eu pe mine, iar pentru cei care ma judeca in momentul asta ca o fac public le spun decat atat: sunt cateva cuvinte pe care nu o sa le mai folosesc atat de usor in judecata mea si cateva cuvinte de care nu o sa ma mai feresc niciodata, merit mai mult!

Inchei acest episod al vietii mele cu un citat:

“N-ar trebui să scriem cărţi decât pentru a spune în ele lucruri pe care n-am îndrăzni să le mărturisim nimănui.” – Emil Cioran

19 Comments »

  1. De prea multi ani, poate de cand mi-am dat seama ca imi cer scuze pt orice, aproape si pt faptul ca exist…imi propun sa retin si sa imi spun in fiecare dimineata:
    FAIS CE QUE TU VEUX,
    SANS PRETER ATTENTION AUX AUTRES..
    ET , SURTOUT, NE DEMANDE JAMAIS LA PERMISSION..
    si totusi o cer, mereu…ca un invins..
    Nu reusesc sa ma plasez pe mine insami, in centrul universului meu…..asa ca…
    in continuare imi cer scuze si pentru greselile altora..
    poate nu sunt singura??

    Comment by isis — January 7, 2007 @ 10:47 pm | Reply

  2. Ma cunosti suficient de bine, cat sa stii ca fac parte din categoria oamenilor duri, care se feresc sa foloseasca cu voce “tare” niste cuvinte cu incarcatura emotionala puternica. M-am decis sa nu ma mai feresc, atata tot. Nu imi cer scuze pentru greselile altcuiva, este inutil, fiecare trebuie sa aiba propriul ochi critic si sa aiba curajul de a recunoaste anumite lucruri fata de el si poate fata de ceilalti cand si daca considera ca trebuie sa o faca ( a mi se scuza cacofonia🙂 ). Nu vreau sa ma vad in postura de victima pentru ca atunci o sa devin cu siguranta una. Vreau de la mine mai mult si nu imi e teama sa recunosc, atunci cand nu sunt ceea ce imi doresc sa fiu, sau am pretentia de la mine sa fiu. Asa pot determina si daca pretentiile pe care le am de la cei din jur au o logica sau nu. Stai linistita stiu exact cand mi se greseste sau macar o simt. Love u sor’mea🙂

    Comment by lexya — January 7, 2007 @ 11:05 pm | Reply

  3. Ma bucur sa aflu ca esti in schimbare…:P
    oare cresti??:D
    Si pentru ca e prima oara cand imi spui ca mai ubesti, trebe sa spun ca m-am emotionat
    Ben de Seni seviyorum, :*

    Comment by isis — January 7, 2007 @ 11:18 pm | Reply

  4. sper sa nu descresc :)) asta e problema mea🙂
    nu e prima data cand ti-o spun, cred? :)) si nu mai vorbi in limbi straine pe care oamenii mici nu le pot intelege😛; De fapt vorbeste dar pune si traducerea. Pup

    Comment by lexya — January 8, 2007 @ 8:21 am | Reply

  5. Fereste-te de oameni care incearca sa-ti minimalizeze tintele. Numai oamenii “mici” fac aceasta. Oamenii cu adevarat mari te fac sa simti ca si tu poti deveni mare. (Mark Twain)

    Comment by Verucic — January 8, 2007 @ 9:04 am | Reply

  6. Cat se poate de adevarat, dar cu totii avem momente “oarbe”🙂 si mai e o chestie aici, sunt si momente in care vrei sa vezi mai mult in cineva, fie ca exista fie ca nu. Speri sa fie mai mult decat o interfata seaca si incerci sa scoti la iveala mai mult chiar daca esti printre singurii care fac asta. Uneori nu te inseli …. alteori nici tu nu mai stii …

    Comment by lexya — January 8, 2007 @ 9:26 am | Reply

  7. Intr-o zi vei vedea ca toate au intrat in matca lor. Tot ce ti-ai dorit a devenit realitate.
    Vei privi inapoi, vei zambi la toate ce s-au intamplat, Si te vei intreba “Cum am trecut prin toate?”
    Doar tinand speranta aprinsa, nerenuntand la vise ….

    Noi avem o vorba cu care glumim, insa aici se aplica: “esti un om bun!” poate prea bun pentru lumea asta ! Doar de aia de asemanam😛😛😛

    Comment by Verucic — January 8, 2007 @ 9:35 am | Reply

  8. asta cu “esti un om bun” parca o si aud :)) lesin de ras. pup ver

    Comment by lexya — January 8, 2007 @ 9:50 am | Reply

  9. nu trebuie sa-ti ceri scuze, consider ca si eu am gresit intr-un fel. Pt cei curiosi despre mine este vb, nu ma consider un sfant, dar nici drac. Toti gresim, toti facem greseli din cauza situatilor. N-ai gresit cu nimik pt ca ai tipat, ai gresit pt mesajele pe care le-ai trimis dupa. Ce pot sa spun este ca niciodata n-am urat pe nimeni si niciodata nu am sa urasc pt ceea ce mi se spune, poate asta merit….ca sa fim cu inima impacata, te-am iertat oricum numai ca nu am avut de gand sa-ti spun…. Pt ca n-am avut ocazia; fii binevenita in aceasta minunata comunitate;-)

    Comment by oscar alias sentifo — January 8, 2007 @ 11:31 am | Reply

  10. :)) Iti multumesc pentru comment si pentru urarea de bun venit. Apreciez gestul.
    Cat despre continut … ce sa zic, in momentul asta ma intereseaza mai putin ce greseli considera altii ca am facut, si mai mult ce consider eu. Oamenii s-au invatat sa judece fara sa incerce inainte empatia. Cu inima impacata va mai trece probabil ceva vreme pana sa fim, eu una cel putin. Sper sa ajung si eu la aceasta minunate capacitate de a ierta si implicit de a te ierta.
    Comment-urile tale sunt binevenite oricand vei avea ceva de spus pe acest blog, indiferent de conjuncturi si de relatia interumana avuta sau neavuta. Si asta pentru ca pot face abstractie de subiectivismul meu si pot aprecia ceva inteligent sau interesant de spus.
    Take care of you.

    Comment by lexya — January 8, 2007 @ 1:52 pm | Reply

  11. multumesc!🙂 Take care of you 2

    Comment by oscar alias sentifo — January 8, 2007 @ 3:07 pm | Reply

  12. mai oameni buni de ce va trebuie un astfel de mijloc sa va spuneti ce simtiti? chiar atat de mult ne indepartam unii de ceilalti? oare nu mai putem sa interactionam?

    Comment by ama — January 8, 2007 @ 8:42 pm | Reply

  13. Depinde ce intelegi prin interactiune Oana :)) Lasand gluma la o parte nici nu stiu ce sa-ti raspund. In ultima vreme, de cate ori te-ai uitat in ochii cuiva si nu in fereastra lui de mess, sau mail, sau mobil si i-ai spus ceva cu adevarat important? Ne ferim de cuvinte si atunci cand nu ne ferim de ele, ne ferim de culoarea ochilor🙂
    Revenind la gluma, toata lumea l-a citat azi pe Stefan Banica Jr. “OAMENI BUNI” !!! :)) Dumnezeule mare, ma duc sa dorm si sa-mi linistesc neuronul obosit de 50 de ore de nesomn. Va pup

    Comment by lexya — January 8, 2007 @ 9:09 pm | Reply

  14. Dupa 17 ian o vreme…nu mai pot scrie asa ca o fac acum…
    Nu dau sfaturi si nici pana acum nu am facut-o, mai ales fata de Sormi.
    Tot ce fac e sa imi spun, uneori, povestea…
    Iar cel din fata mea ma poate cunoaste putin mai bine, si daca e, trage sigur eventuale concluzii, inclusiv in ceea ce il priveste…
    Fie ele ale noastre sau ale altora…prea rar invatam din greseli…
    Un lucru pot spune: cu cat inalti, in fiecare zi, un zid intre tine si ceilalti, cu atat mai rara e sansa de a-i privi in ochi…
    Un cuplu trebuie sa aiba, la inceput, acea CALATORIE INITIATICA : de MIERE…
    Nu exista, atunci ramai sau nu (foarte) bun prieten..dupa o vreme de stingere a eventualelor rani…
    Eu am reusit…
    Va pup pi toti

    Comment by isis — January 11, 2007 @ 11:35 am | Reply

  15. Inca nu-mi vine sa cred ca pleci … Imi doresc din tot sufletul sa fie mai mult decat pe masura asteptarilor tale. Oricum o sa tinem legatura si o sa vorbim in continuare toate cele. Uite asta dovada ca e si internetul bun la ceva in ceea ce priveste “interactiunea” umana. Pup mult, si ai grija de tine. Love ya

    Comment by lexya — January 11, 2007 @ 12:02 pm | Reply

  16. Eu tip mult pe strada…la persoanele care nu merita asha ceva…M-am regasit in ce ai scris totusi. Imid escarc frustrarile pe cei care tin la mine cu adevarat pentru toate problemele si greutatile pe care mi le provoaca ceilalti…si nu ma simt destul de puternica sa le zic celor care ma ranesc sau ma deranjeaza ce simt…E trist si imi da un sentiment urias de vinovatie si neimplinire…lucurruile nu trebuie lasat sa se adune pentru pana la urma pot ramane nespuse …iar ce ramane nespus…poate sa te doara mult mai mult decat ce e spus…indiferent cum o spui….acuma depinde cat de “doamna ” si poate cat de “egoista” esti. Mie inca imi pari o doamna si prea putin egoista😉

    Comment by albeenah — February 8, 2007 @ 2:46 pm | Reply

  17. 🙂 daca inainte eram obsedata de faptul ca anumite lucruri nu se spun pentru ca ranesc inutil sau poate trebuie spuse cu multa diplomatie, experienta ultimilor ani ma face sa iti dau dreptate. lucrurile nespuse dor mai mult decat cele spuse – cu sau fara diplomatie, dupa caz.
    merci pt comment🙂

    Comment by lexya — February 8, 2007 @ 2:55 pm | Reply

  18. Abia acum citesc mesajul tau de pe 11 ian…
    Dap, am plecat parshuletz si m-am intors “Dna”…….lol
    A-propos de lucruri nespuse…cred ca intre noi sunt cateva…
    Astept de ceva vreme sa se intample…ceva…inca mai astept…
    Si inca sunt (din nou) in tara…Ta pup sormi…

    Comment by isis — February 24, 2007 @ 11:50 pm | Reply

  19. welcome back doamna🙂
    ta pop

    Comment by lexya — February 25, 2007 @ 2:45 am | Reply


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: