LEXYA – life through my green eyes

June 18, 2007

Ver

Filed under: Franturi de viata — lexya @ 12:29 am

arici 

O persoana pe care eu o respect si la care tin foarte mult, in ciuda faptului ca nu impartasim fiecare moment al vietii noastre a simtit nevoia sa-mi scrie ceea ce gandeste. Si pentru ca m-a impresionat enorm, nu consider ca trebuie sa ramana doar un comment la un post de-al meu. Pentru ca “vorbeste” rar si atunci o face cand are ceva de transmis si nu doar idei fara continut, si-a castigat, in ochii mei, meritul de a avea un titlu aici, in lumea mea:

<< “Running, running from one heart to another.

Echoes of loneliness,
traces from love affairs will never disappear,
always come through”

nu stiu de ce aceste versuri ma duc cu gandul la TOT… si sincer, parca stiai ca o sa le ascult continuu!

Din cand in cand iti citesc blogul, si de fiecare data as gasi ceva de scris. Dar nu o fac. Nu am o explicatie pentru asta. Ar trebui sa ma certi! De multe ori ma regasesc in tine, te inteleg perfect si ma contopesc cu gandurile tale. Te-as asculta si ti-as vorbi o vesnicie, am imparti pareri si mereu am ajunge la aceeasi concluzie. Ma citesti de cele mai multe ori ca pe o carte deschisa, si ma respecti atat incat sa ma intelegi cand tac. Sa spui lucrurilor pe nume este o calitate, insa sa spui lucrurilor pe nume atunci cand trebe este o virtute. Viata inseamna sa invati sa spui lucrurile, fara a te simti vinovat, si fara a crede ca vei rani pe cineva. Minciuna doare mai mult decat orice adevar. A spune in fata ce ai de spus dovedeste ca esti o fiinta dintr-o bucata, care stie ce vrea si nu ii e frica sa o spuna. Daca minti… well, din punctul meu de vedere esti o fiinta demna de mila. Am invatat in destul de mult timp ca a dori sa multumesti pe toata lumea este un efort si o risipa enorma.

Ma gandeam la ce ai zis: “Când vorbeşti despre tine este imposibil să te desparţi, să te “filtrezi” de alţii, într-atât viaţa noastră este împletită cu a altora, dependentă de ea.”
Sunt convinsa de faptul ca depindem de altii, insa NOI ii ALEGEM PE CEI CE NE SUNT ALATURI!

Avem curajul sa riscam sau nu?
Avem curajul sa facem totul pentru fericire sau nu?
Avem curajul sa ne asumam suferinta?

Sa iti spun o poveste care mi-a trimis-o tatal meu, in conjunctura noastra de comunicare …..

“Intr-o frumoasa zi de vara, pe la ora pranzului, se facu mare liniste in parc. Pasarile se odihneau linistite in umbra copacilor.

O vrabiuta isi scoase capul de sub aripa si intreba: “Ce este viata?”

Toti cei din jur au fost surprinsi de aceasta intrebare grea. Un trandafir tocmai inflorea, deschizandu-si petalele. El spuse: “Viata este o deschidere!”

Fluturele, care tocmai se odihnea pe una dintre petalele trandafirului dupa ce zburase de la o floare la alta, ii raspunse: “Viata este libertate si fericire!”

O papadie simti vantul atingand-o in joaca si spuse tematoare: “Viata este risipire, da, doar risipire…”

Jos, pe pamant, o furnica tragea dupa sine un pai de grau de zece ori mai mare decat ea. Cand auzi un asemenea lucru se opri, isi trase sufletul si spuse: “Viata nu este decat truda si munca!”

Poate ca ar fi inceput sa se certe daca nu ar fi venit o ploaie fina care sopti: “Viata este formata din lacrimi, doar din lacrimi!”

Deasupra ei plutea plin de maiestate un vultur care, de acolo de sus, spuse: “Viata este o nazuinta spre inalt!”

Apoi veni noaptea.

Dupa un timp, un om mergea acasa pe aleile goale. Venea de la o petrecere si se gandea… “Viata este o continua cautare a fericirii si o inlantuire de deceptii!”

Dupa lunga noapte venira in sfarsit si zorii diminetii, care spusera: “Asa cum noi suntem inceputul zilei care vine, la fel viata este inceputul vesniciei…” ”

Ma intreb cum ai raspunde acum daca te-as intreba: “Pentru tine, ce este viata?” >>

Ti-as raspunde, Ver, ca pentru mine viata e si deschidere, si libertate si fericire, si risipire, si truda si munca, si lacrimi, si nazuinta spre inalt, si o continua cautare a fericirii si o inlantuire de deceptii, si inceputul vesniciei, o vesnicie a noastra in sufletul celor care ne iubesc … si a lor in sufletul nostru …

Imi doresc sa ai constiinta a ceea ce reprezinti ca om, tu pentru tine si tu in ochii celor care tin la tine.

Iata “imaginea” pe care o vad eu: prietenie, integritate, bun simt, nici un strop de rautate gratuita, caracter. Si apreciez mult imaginea asta pentru ca esti printre putinii oameni din viata mea care m-au vazut si acceptat exact asa cum sunt eu. Ma vezi zi de zi si cu toate astea nu sti intotdeauna detaliile vietii mele. “Simti” fiecare moment din umbra si rar imi pui tu intrebari … in schimb ma lasi sa vorbesc atunci cand am nevoie de asta si ma asculti neconditionat. Nu te feresti sa-mi spui cand gresesc, dar nu ma judeci. Te bucuri de fericirea mea si imi respecti durerea. Iti pasa si nu o strigi in gura mare, motiv pentru care nici eu nu am incercat vreodata sa iti demonstrez ceva. Iti pasa pur si simplu si asta se simte … Nimic nu e “fortat”, totul vine de la sine, dureaza si va dura … o viata de om … sau poate doua🙂

Good night, my friend, and thank you

3 Comments »

  1. ubita, este primul “articol” la care nu ai inca un comment. Eu iau chestia asta ca un comment🙂

    Iti multumesc enorm pentru ganduri si vorbe, prietena draga! “poate mai ieri te recrutam, de azi esti angajata” ca sa zic asa :)):)) ma vezi asa cum sunt, caci niste persoane care stau cel putin 8 ore zilnic impreuna, ar trebui sa fie prea fatarnice ca sa nu se cunoasca cu adevarat. “parerea mea”!

    Suntem convinsi ca viata noastra va fi mai buna cand vom fi iubiti, logoditi, casatoriti, cand se va naste primul copil, al doilea …. Apoi suntem frustrati ca princhindeii sunt prea mici pentru una sau alta, si ne gandim ca va fi mai bine cand vor mai creste. Apoi ne exaspereaza cu comportamentul lor de adolescenti si suntem convinsi ca vom fi fericiti cand vor trece de acea varsta. Credem ca ne va fi mai bine cand partenerul nostru isi va rezolva problemle, cand vom schimba masina, cand nu vom mai fi nevoiti sa muncim.
    “Când vine pensionarea, sufletul simte că i s-au rupt aripile, că sufletul vârstnicului nu-i mai e trebuincios nimănui.
    Nici chiar lui !
    Din ziua în care nu s-a mai dus la serviciu, vârstnicul se simte o jucărie stricată, aruncată într-o boxă prăfuită, iar sufletul greu si „negru” de suparare nu poţi să-l “pansezi” cu medicamentele de pe o reţetă. Sufletul nu încape pe o reţetă compensată. Si nici pe fundul unei sticle de bautura.
    Sufletul bătrânului poate fi ţinut în viaţă doar de iubirea si atentia celor din jur, familie, prieteni, cunostinte, de strădania lor de a-l ţine în „hora” preocupărilor zilnice.
    Cu bătrâneţea se poate lupta rugându-l pe bătrân să spuna povesti, sa scoata la plimbare, ori sa controleze lecţiile nepotului / nepotilor. Batranul poate spune povesti ori depana amintiri si celor adulti, cu conditia sa fie ascultat.
    Batranul neglijat de cei apropiati ori cunoscuti isi indreapta gandurile din ce in ce mai des catre Dumnezeu, catre Maica Domnului, catre Iisus Cristos si catre Sfinti, agatandu-se din rasputeri de acel „fir de ata de-i subtire ca o ata” si care se rupe tocmai cand crezi ca-ti merge bine. Batranul incepe sa frecventeze Casa Domnului, invata sa spuna rugaciuni in speranta desarta ca isi va alina sufletul. Este o discutie uni sens. De la batran la Dumnezeu”(copywrite tata)

    Dar daca nu incepem o viata plina so fericita acum, cand sa o facem? Mereu trebuie sa infruntam dificultati de toate felurile. Asa ca merita sa acceptam aceasta realitate si sa decidem sa fim fericiti orice s-ar intampla.

    De la Wikipedia, enciclopedia liberă: Timpul este una dintre dimensiunile Universului, diferită de dimensiunea spaţială prin aceea că timpul ordonează evenimentele într-o succesiune ireversibilă.

    Cred ca cel mai important cuvant e “ireversibila”!

    Deja nu mai pot da delete la acest post!

    Comment by Ver — June 19, 2007 @ 6:31 pm | Reply

  2. sa inteleg ca ti-e deja dor de mine si vrei sa ies din medical? :))
    P.S. Fumezi in birou? ca sa stiu :))
    Pupsi

    Comment by lexya — June 19, 2007 @ 8:10 pm | Reply

  3. poiii, da😀 mi-e dor de tine! dar stai linistita acasa si fa-te bine.
    In birou, nu numai ca NU fumez, dar nici nu prea stau. E prea cald! ….

    pupsy

    Comment by Ver — June 20, 2007 @ 5:33 am | Reply


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: