LEXYA – life through my green eyes

January 9, 2008

Trecerea dintre ani

Filed under: Franturi de viata — lexya @ 9:37 pm

new_years_toast.jpg

Aproape ca uitasem de blog. Mi-am amintit in seara asta ca lipseste ceva si m-am trezit tastand. Noiembrie anul trecut, ultima data cand am simtit nevoia sa astern ganduri pe-o “hartie”. S-au intamplat atatea … ma tot mir cum de nu m-am pierdut in valtoarea intamplarilor si realizez constant: de fapt suntem capabili de mult mai multe decat ne imaginam.  

Am inchis un capitol din viata mea de 3 ani si jumatate si am deschis un altul. M-am dezlipit de “familia” cu care am trait atatea clipe. Persoane care au fost acolo si au sustinut mare parte din ce reprezint. Oameni ce au inlantuit aspecte profesionale, amicale, fraterne, oameni la care tin mult si vor ramane intotdeauna o parte din inceputul meu maturizare. Cum se spune “orice sfarsit este de fapt un nou inceput”… dar asta nu inseamna ca e si usor; sa treci de la o stare de intimitate intr-una de formalitate, sa schimbi un sistem cu altul. Au marile organizatii darul de a dizolva oamenii? Asta a fost intrebarea care m-a oprit toti anii astia. Imi imaginam cum robotei  cu personalitate terna lucreaza de zor in cuburi. Teama de ceva mult prea mare care te inghite. Culmea, roboteii sunt tot oameni si unii dintre ei m-au uimit cu adevarat in acest inceput. Cate mai am de invatat … pun la cutie tot ce am realizat pana acum si o iau de la capat. Mi-am demonstrat din nou, eu mie, ca daca imi propun cu adevarat ceva, oricat de greu este, ajung acolo. Pentru toate lucrurile pe care le-am avut in viata ca si realizari a trebuit sa lupt. De cativa ani nu-mi mai pare rau. E sentimentul de implinire al acelui “eu am facut asta, eu!”.

Ma obisnuisem sa le fac pe toate singura, chestie din care inca rezida multe, dar am invatat ca uneori e bine sa accepti si sustinerea, macar psihologica a unor figuri care-ti apar sau exista deja in viata. Poate ca ele nu reprezinta intotdeauna solutii la probleme pe care trebuie sa le rezolvi singur, dar prezenta lor sustine si aspectele atat de importante si mai putin constiente. Detensionare sau activare. Nimeni nu e de fapt singur, sau nu ar trebui sa fie.

Reluam firul evenimentelor. Cam in aceeasi perioada m-am reintors la un trecut atat de prezent din care am luat tot ce a fost mai bun. De fapt el a navalit peste mine🙂 Si pentru ca refuz ideea unei incrancenari si pentru ca imi doresc frumosul privesc spre el si experimentez schimbarea. Paradoxal, o redescoperire a unui fenomen nou. Cred si sper in puterea oamenilor de a se reinventa. Ei intre ei si ei pe ei insisi🙂

La trecerea dintre ani: trecut, prezent si viitor. Oamenii isi “directioneza” destinul.

Iar la final de post, o imbratisare pentru cei atat de dragi mie,

Sante!

10 Comments »

  1. 10x Lexya, la fel si pentru tine, si un an mai bun🙂

    Comment by criserb — January 10, 2008 @ 1:13 pm | Reply

  2. sa-ti fie viata lina…si un zambet pe chip mereu sa ai…

    Comment by simi — January 10, 2008 @ 5:35 pm | Reply

  3. Pup mult Simi >:D<

    Comment by lexya — January 10, 2008 @ 5:41 pm | Reply

  4. cuvinte atat de triste si atat de vesele in acelasi timp …. cuvinte atat de clare si atat de intortocheate in acelasi timp … o persoana atat de aproape si atat de departe in acelasi timp …
    a zis cineva zilele astea ca starea “familiei” s-a schimbat, ca le lipseste unitatea si stralucirea din ochi, bucuria de a face parte din acea familie. poate pentru ca fondatorii ei iau trasee diferite in viata? ca si copii care isi iau zborul la parinti! o sa ajungem in final batrani si singuri
    :))
    noroc cu copii astia care tot vin😀 sau sa le zic “nepoti”?
    pup

    Comment by Ver — January 12, 2008 @ 9:24 pm | Reply

  5. Unitatea “familiei” trebuie intretinuta si nu numai cu vorbe. Oamenii trebuie sustinuti si motivati. Avea cineva o vorba: “pestele de la cap se …”
    cand se va schimba mentalitatea se vor vedea si rezultatele
    “nepotilor” insa le tin pumnii si le doresc mult succes🙂

    Comment by lexya — January 14, 2008 @ 6:20 pm | Reply

  6. Draga rautate mik, f f f f frumos scris😛 ma bucur mai vad unele persoane care inca mai scriu cuvinte cu nuante intre rosu si roz😛 pup

    Comment by Cornuletz — January 28, 2008 @ 8:37 pm | Reply

  7. Buna Lex’!

    Nu stiu cine esti si daca o sa ma intrebi cum am ajuns tocmai pe blogul tau o sa iti raspund sicer si simplu:”HABAR NU AM…”!:) Pur si simplu m-am trezit in fatza unei coli virtuale pe care era descrisa viata mea actuala de catre o persoana care nu ma cunoaste.

    Trebuie sa recunosc ca de multa vreme nu am mai citit ceva scris de “un pamantean”…care sa ma impresioneze atat de mult. Nu am mai intalnit pe nimeni care sa imbine atat de frumos logica cu sentimentele. Nu stiu cu ce te ocupi Lex’ insa trebuie sa afli ca te pricepi la scris si iar pamantenii au nevoie de talentul tau…:)!
    Sa ai o zi, o saptamana si o viata frumoasa!
    just smile:)
    by Co’

    Comment by Co — February 3, 2008 @ 12:39 am | Reply

  8. E mai putin important cum ai ajuns aici, bine ai venit🙂
    Mercic pentru comment si pentru urari, ti le intorc. Daca vreodata te mai regasesti in cuvintele mele, let me know, voi folosi pluralul in post🙂

    Comment by lexya — February 3, 2008 @ 9:39 am | Reply

  9. Vin eu, copil mic, si pup cu placere (🙂 ) pe mamica care ma ajuta sa “chiulesc” de la “scoala”. Pup u Lex!

    Comment by Mihai — February 11, 2008 @ 11:10 pm | Reply

  10. :)) Pup u 2 Mihaitza. Ai blog acum, te-ai facut baiat mare. Tinem aproape😛

    Comment by lexya — February 12, 2008 @ 4:37 pm | Reply


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: