LEXYA – life through my green eyes

August 10, 2009

Soni

Filed under: Pe noptiera mea ... — lexya @ 9:56 pm

 

soni 

“nu e nimic aici in afara dorintei noastre de a muri cat mai tarziu posibil”

In fiecare carte pe care o citesti regasesti o frantura din tine sau din viata ta. Un gand, un sentiment, un personaj, o conjunctura, o imagine, un moment trait sau poate doar o idee fantomatica. Mahavira m-a facut extrem de curioasa si asa mi-a picat in mana “Soni” , scrisa de Andrei Ruse. Cum e Andrei sa concentrezi, la 20 de ani, intr-un roman, subiecte precum viata, moarte, sex, droguri, boala, drogoste?

Si lista nu e exhaustiva. Din perspectiva varstei si experientelor traite, randurile te “ating”, au un impact puternic… Intamplarile radicale, ne schimba viata, iata un adevar! nu stiu daca ele insele, prin natura lor, cat exit-ul dintr-o bucla de conceptii, in care ne aflam in anumite momente.

Finalul neasteptat mi-a amintit de filmul Eternal Sunshine of the Spotless Mind. Cartea neasteptata te face sa te intrebi: Trebuie neaparat sa te lovesti de moarte, ca sa incepi sa traiesti?

Fragmente

  “ma cheama sonia vlad am 26 de ani, cancer la stomac si inca sase luni de trait. pe orgoliul meu il cheama patrocle. nu am puteri speciale, am verificat.

te-ai gandit de o mie de ori la primul lucru pe care l-ai face daca ai sti ca o sa mori curand, nu? dar esti linistit, n-o sa ti se intample tocmai tie. ai un destin maret. astepti o minune, stii ca o sa vina pentru ca asa se termina toate filmele americane.

pana acum o saptamana, viata mea era destul de ok. asta e termenul potrivit. nicidecum implinita, nu cred in vieti implinite. pusa cat de cat la punct. daca m-ati fi intrebat lunea trecuta cine sunt si ce planuri am, as fi raspuns cu totul altfel. as fi turuit probabil cel putin o jumatate de ora. as fi insirat n tari pe care vreau sa le vizitez, numele pe care m-am gandit sa le pun copiilor mei, camerele pe care as fi vrut sa le aiba si-asa mai departe. mi-am dorit dintotdeauna o fata si un baiat, gemeni daca s-ar fi putut. stiu insa ca n-o sa am un copil niciodata.

mi-am dat seama insa ca singurul sentiment intre mine si paul fusese obisnuinta cu noi insine. nu stiu daca e un sentiment sau o stare sau ceva care nu inseamna nimic, oricum ar fi e trist. eram pana la urma doi oameni comozi, fara nici un chef de a o lua de la capat. doi oameni lenesi care crescusera unul langa celalalt si se acceptau. el poate a realizat asta mai devreme, mie mi-a trebuit un cancer ca sa-mi intre bine-n cap ce e si ce nu e important in viata mea. sau poate nu numai mie, este ceva ipocrit ce tine de firea umana cand vine vorba de a sta pe muchia dintre viata si moarte.

– sa fim seriosi. daca exista un dumnezeu, indiferent cum il cheama si indiferent daca are vreun nume, si spun asta doar de dragul unei teorii, atunci acest dumnezeu n-o sa aiba nimic de impartit cu mine… ar fi ocupat cu altele, mult mai importante. oricum sunt un om bun. ar trebui sa stie asta, fara sa ma rog. mai ales ca sunt un om bun pentru ca asa vreau, nu pentru ca asa trebuie sa fiu sau pentru ca altfel as arde in smoala din iad.

iata o intrebare: daca ai putea sa cunosti viitorul, fara sa-l poti schimba cu ceva, ai mai vrea sa il stii?

nu l-am mai stresat pe Mihai. stiam ca urma sa aflu mai multe in cateva zile. […] cu el, aveam un sentiment ciudat de siguranta. trecuse ceva timp de cand simtisem asa ceva. […] misterul si calmul pe care le dobandise prin naiba stie ce intamplari ma atrageau. avea probabil orice femeie pe care si-o dorea, si nu-si dorea niciuna. […] nu stiam nimic despre el. uram asta! imi doream sa am puterea sa-l iubesc. imi doream asta de cand il vazusem prima oara. dragoste la prima vedere la 27 de ani, cand mai am o nenorocita de luna de trait? dumnezeu poate sa fie chiar atat de ironic? sau chiar trebuie sa le traiesc pe toate in ultima clipa?

pe 20 iulie am plecat la munte. a fost pentru prima oara cand am vazut masina lui, aceeasi cu care fusese la ploiesti in urma cu un an si jumatate. […] de cand ne-am cunoscut, devenisem mai calma. el mai agitat. eram intotdeauna la poli opusi, tinuti bine insa de acelasi punct comun, timpul foarte scurt ramas la dispozitie. […] am dat muzica tare. chiar imi lipsise un drum cu masina. era un ford patratos, bine ingrijit. […]

regasisem in mine inocenta unei fetite. eram un copil, de mana cu un barbat frumos care vroia sa ma plimbe peste tot, sa aibe grija de mine, sa imi arate toate lucrurile pe care nu le sesizasem. ne salvasem unul pe celalalt, fara sa ne dam seama. […] – e ciudat ce e intre noi…orice cuplu judeca de obicei intamplarile-astea. dup-aceea stabilesc categoric: nu era iubire, am avut doar impresia ca…****, asta e iubirea! omul potrivit in momentul potrivit la locul potrivit.

in fata inca doua-trei sute de metri de drum drept. urma o curba periculoasa. din unghiul din care priveam parea ca soseaua se termina intr-o prapastie. mihai accelera. – ai de gand sa iei curba aia?! – spune-mi ca ma iubesti! ne apropiam. a franat. parea ca nu vom reusi. inchisesem deja ochii. – esti dobitoc? – ce daca? ai spus ca ma iubesti…”

1 Comment »

  1. 10x🙂

    Comment by andrei ruse — August 20, 2009 @ 6:24 am | Reply


RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: