LEXYA – life through my green eyes

September 20, 2010

Wake me up when september ends …

Filed under: Ganduri — lexya @ 6:02 pm

Imi era dor sa scriu …

Despre ce am mai facut la serviciu, despre pataniile cu polo, despre momentele happy petrecute cu familia sau prietenii, despre ideile nastrusnice care imi tot apar in minte ca niste mici dracusori, despre ce filme am mai vazut, ce carti am mai citit, ce prostii am mai facut … despre relatiile cu oamenii, ce sunt motorul universului meu, despre zane si zani, feti-frumosi sau zmei, despre fericiri si tristeti, despre orice numai sa-mi vad din nou gandurile asternute pe o “coala” – pentru ca atunci imi reamintesc mereu ca exist, gandesc, traiesc si fiecare clipa pentru mine inseamna ceva.

Toamna a venit parca mult prea devreme… Cu o avalansa de evenimente, sentimente, regrete si sperante, prevesteste parca iarna din sufletul meu. Imi aminteste de fiecare data ce am fost si ce am devenit. Sunt oameni care isi fac bilantul la trecerea dintre ani sau la aniversarile proprii. La mine el exista intotdeauna in septembrie, cand frunzele cad si viata parca incetineste. Iti da timp sa te gandesti la cate si cate mai ai de facut desi frigul aduce cu el o oarecare imobilitate.

Blocata prin trafic, masinile ma duc automat cu gandul la ce fel de oameni sunt soferii care le conduc. Ca atunci cand eram mica si mergand cu autobuzul priveam la geamurile cladirilor si ma intrebam ce e in spatele perdelelor. Nimic nu mi se pare mai fascinat decat vietile oamenilor si omul prin definitie cu toate manifestarile sale.

Eram azi la Delfinului si o batrana s-a apropiat de masina mea cersind. Mi-am amintit brusc ca atunci cand eram mica ma impresionau teribil oamenii care cersesc si, in fiecare dimineata, in drum spre scoala, hraneam cu sendvisul meu o batrana. Mai tarziu, am dat bani fiecarui om care a intins mana catre mine. Si apoi am venit in Bucuresti si am aflat ca unii dintre ei isi fac case cu banii astia, e ca un job. Si am vazut “Filantropica” si am intrat in iuresul care te abrutizeaza. Privirea de azi m-a dezghetat instantaneu, mi-a amintit ca nu poti nici cataloga, nici generaliza si niciodata nu o sa ai o garantie cu privire la stilul tau de viata. Orice lucru, in orice moment, iti poate rasturna universul. Granita dintre “print” si “cersetor” e mult mai fina decat ne imaginam noi ca e.

Mi-a venit sa plang, acolo in intersectie. De lacrimile ei cand intindea mana. De ciuda ca nu gaseam portofelul, de ciuda ca nu aveam unde sa mai opresc masina, de disperare ca ar fi putut mama, sau eu peste 50 de ani, sau oricare din persoanele pe care eu le iubesc…de cat de reci si egoisti ne trezim in anumite momente, chiar daca asta nu ne caracterizeaza ca si persoane, de faptul ca n-am lasat dracu masina acolo sa ma claxoneze toti meltenii care se grabesc de parca n-ar ajunge tot acolo si sa ma intorc jumate din strada pe jos la ea… s-o iau in brate, s-o intreb cine e de fapt si ce a fost la viata ei, de ce e singura si mai ales de ce intinde mana unor straini la 80 de ani, pe strada … si-am plans ca un copil… eu care uit cu anii cum se face asta …

Si mi-am adus aminte de mine, de cine sunt si mai ales cum sunt. Si mi-am dat seama pentru a mia oara ca eu niciodata n-o sa pot iubi banii, obiectele, intamplarile asa cum iubesc oamenii, apropiati sau straini, buni sau rai, frumosi sau urati, oricat de tare as incerca. Pentru ca ei sunt motorul existentei mele, pentru ei traiesc si toate realizarile sau esecurile din lume nu pot fi gustate decat printre ei, cu ei. Pentru ca, prin fiecare interactiune, ei isi lasa o amprenta asupra mea iar eu o parte din mine in ei.

Poate ca de asta am urat dintotdeauna despartirile. De colegi, de prieteni, de familie, de iubiti. Oricat de naturale, necesare, benefice, eliberatoare ar fi ele, le detest! Traiesc de fiecare data cu senzatia ca orice om care pleaca ia cu el o frantura din mine care nu se mai intoarce niciodata. Iar eu sunt destul de mica…daca m-as termina la un moment dat si nu as mai avea ce sa daruiesc?

Si am venit acasa si am scris …. asa un amalgam de ganduri aruncate fara noima … am scris …

Leave a Comment »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Blog at WordPress.com.

%d bloggers like this: