Recurente…

Sunt niste ani de cand percep viata ca fiind un carusel si fiecare om, un copil aflat pe un calut de lemn. Caluseii te invata perspectiva circularitatii, vezi aceleasi imagini, de sute ori, dar de fiecare data dintr-un unghi diferit, ce ii da aceleiasi experiente o conotatie noua.

Te intrebi uneori de ce anumite elemente au caracter repetitiv in timp ce ele de fapt se intorc pentru a adaogi mereu a bigger picture.

Ma intrebam speriata intr-o noapte de ce tocmai oamenii pe care nu i-as rani niciodata au cele mai defensive reactii si cele mai virulente; de ce tocmai cei care sunt preocupati de reactiile in lant si de impactul lor, nu au capacitatea de a respira adanc fix atunci cand vad negru in fata ochilor si mai ales de ce mintile cele mai deschise au momente in care se blocheaza intr-o idee ca un soricel pe o roata. Si n-ai cum sa-i opresti, oricat ti-a dori, pentru ca te musca de mana si doare.

In insomnia specifica noptilor de duminica am simtit acut cateva aspecte recurente, ceva ce nu pot controla, e parte integranta din mine si se activeaza from time to time ca si cum ar fi apasate niste butoane inexistente

Sa oferi la momentul potrivit ceva ce iti place sau de care ai tu insuti nevoie, nu ceva ce iti este indiferent sau care reprezinta un surplus si sa o faci cu drag

Sa renunti la nemarginitul orgoliu, daca stii ca el poate rani gratuit si sa-ti pastrezi in acelasi timp coloana vertebrala

Sa nu cazi in “pacatul” atotstiutorului pentru ca in secunda in care traiesti cu senzatia ca ai o dreptate absoluta risti sa pierzi din vedere semne, infranezi experienta

Sa iubesti oamenii atunci cand o merita cel mai putin, pentru ca atunci au cea mai mare nevoie, chiar daca simti ca tie ti se goleste sufletul.

Si zorii m-au gasit pietrificata, undeva intr-un carusel in care imaginile nu se mai derulau cu o viteza naucitoare. Timpul inghetase peste calusei.

<<De multe ori, privind în sufletul tău ţi se pare că stai în faţa unei case cu obloanele trase şi cu uşile încuiate. O mâna necunoscută a scris pe o hârtie în colţ de poartă: “Plecat fără adresă…”>> O.Goga