The Seven Essene Mirrors

 

Contabilitate – Marin Sorescu

Vine o vreme

Cand trebuie sa tragem sub noi

O linie neagra

Si sa facem socoteala.

 

Cateva momente cand era sa fim fericiti,

Cateva momente cand era sa fim frumosi,

Cateva momente cand era sa fim geniali,

Ne-am intalnit de cateva ori

Cu niste munti, cu niste copaci, cu niste ape

(Pe unde-or mai fi? Mai traiesc?).

 

Toate acestea fac un viitor luminos –

Pe care l-am trait.

O femeie pe care am iubit-o

Si cu aceeasi femeie care nu ne-a iubit

Fac zero.

 

Un sfert de ani de studii

Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,

A caror intelepciune am eliminat-o treptat.

 

Si, in sfarsit, o soarta

Si cu inca o soarta ( de unde-o mai fi iesit?)

Fac doua (Scriem una si tinem-una)

Poate, cine stie, exista si viata de apoi.

 

“Gemenii” – Mircea Cartarescu

O carte pe care am primit-o cadou de ziua mea, acum foarte multi ani si pe care am inceput-o de vreo 5 ori fara sa o termin … n-am inteles initial motivul, Cartarescu e unul dintre autorii mei preferati … dupa ultima pagina mi-am dat seama insa de ce, instinctiv, am amanat

“<<Dupa o noapte noapte cu somn agitat, o ganganie ingrozitoare se trezi transformata in autorul acestor randuri.>> Cam asa as incepe, rasturnand fraza de inceput a Metamorfozei lui Kafka, povestea pe care m-am gandit sa o scriu aici, daca as vrea s-o public. Ar fi un inceput de efect, ceea ce nu ar exclude veridicitatea, avand in vedere ca eu chiar sunt aceasta insecta. Mai mult, mult mai mult decat Gregor Samsa, hai sa zicem cam in masura in care insecta era Hoffrnann sau Nerval sau Novalis. Ca toti romanticii astia, voi scrie nu ca sa construiesc o poveste, ci ca sa exorcizez o obsesie, ca sa imi apar bietul suflet de monstru, de monstrul groaznic nu prin hidosenie, ca la Kafka, ci prin frumusete. Ma gandesc acum si la ingerul insuportabil de frumos al lui Rilke, si as vrea sa si citez cate ceva din prima elegie, dar, de cand stau aici, parca mi s-a intunecat sau macar aburit nitel resortul amintirii. Acum cateva clipe stateam pe canapea privind aiurea la toate acele icoane pe sticla, unde predomina rosul aprins si azuriul, la clapele galbui, lucioase, ale pianinei, la secretaire-ul cu usile de lemn scorojit pe care e pictat un personaj trist, cu fata tuciurie, bizantina, infasurat intr-o ampla toga albastra cazand in zeci de cute si tinand in mana o creanga inverzita; in spatele lui, zarea violeta se intuneca si nori rosii se preling melancolici printre chiparosi. Dedesubt scrie cu litere aurii: AMOR OMNIA VINCIT.”

 

The Fear You Won’t Fall – Joshua Radin

 

Cu timpul inveti…Jorge Luis Borges

“Dupa un anumit timp, omul invata sa perceapa

diferenta subtila intre a sustine o mana si a inlantui un suflet

si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva

si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta,

si asa, omul incepe sa invete…

ca saruturile nu sunt contracte si cadourile nu sunt promisiuni,

si asa omul incepe sa-si accepte caderile cu capul sus

si cu ochii larg deschisi,

si invata sa-si construiasca toate drumurile bazate in “astazi” si “acum”,

pentru ca terenul lui “maine” este prea nesigur pentru a face planuri …

si viitorul are mai mereu o multime de variante

care se opresc, insa, la jumatate drumului.

Si dupa un timp, omul invata ca, daca e prea multa,

pana si caldura cea datatoare de viata a soarelui arde si calcineaza.

Astfel incat incepe sa-si planteze propria gradina

si-si impodobeste propriul suflet,

in loc sa mai astepte ca altcineva sa-i aduca flori.

Si invata ca, intr-adevar, poate suporta. Ca intr-adevar are forta.

Ca intr-adevar este valoros,

si omul invata si invata … si cu fiecare zi, invata.

Cu timpul, inveti ca a sta alaturi de cineva

pentru ca iti ofera un viitor bun,

inseamna ca, mai devreme sau mai tarziu, vei vrea sa te intorci la trecut.

Cu timpul, intelegi ca

doar cel care e capabil sa te iubeasca cu defectele tale,

fara a pretinde sa te schimbe,

iti poate aduce toata fericirea pe care ti-o doresti.

Cu timpul, iti dai seama ca, daca esti alaturi de aceasta persoana

doar pentru a-ti intovarasi singuratatea,

in mod inexorabil, vei ajunge sa nu mai vrei sa o vezi.

Cu timpul, ajungi sa intelegi ca adevaratii prieteni sunt numarati,

si ca cel care nu lupta pentru ei,

mai devreme sau mai tarziu,

se va vedea inconjurat doar de false prietenii.

Cu timpul, inveti ca vorbele spuse intr-un moment de manie,

pot continua tot restul vietii sa-i faca rau celui ranit.

Cu timpul, inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine,

dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face.

Cu timpul, intelegi ca daca ai ranit grav un prieten,

e foarte probabil ca niciodata

prietenia lui nu va mai fi la aceeasi intensitate.

Cu timpul, iti dai seama ca, desi poti fi fericit cu prietenii tai,

intr-o buna zi, vei plange dupa cei pe care i-ai lasat sa plece.

Cu timpul, iti dai seama ca

fiecare experienta traita alaturi de fiecare fiinta,

nu se va mai repeta niciodata.

Cu timpul, iti dai seama ca

cel care umileste sau dispretuieste o fiinta umana,

mai devreme sau mai tarziu,

va suferi aceleasi umilinte si dispret,

dar multiplicate, ridicate la patrat.

Cu timpul, inveti ca, grabind sau fortand lucrurile sa se petreaca,

asta va determina ca, in final, ele un vor mai fi asa cum sperai.

Cu timpul, iti dai seama ca, in realitate, cel mai bine nu era “viitorul”,

ci momentul pe care-l traiai exact atunci.

Cu timpul, vei vedea ca, desi te simti fericit cu cei care-ti sunt imprejur,

iti vor lipsi teribil cei care mai ieri erau cu tine

si acum s-au dus si nu mai sunt…

Cu timpul, vei invata ca, incercand sa ierti sau sa ceri iertare,

sa spui ca iubesti, sa spui ca ti-e dor, sa spui ca ai nevoie,

sa spui ca vrei sa fii prieten,

dinaintea unui mormant,

nu mai are nici un sens.

Dar din pacate, se invata doar cu timpul…”

15 martie 2003, 01:05

” Pasii Profetului conduc intotdeauna catre Lumina.

In lumina sta intotdeauna zeita iubirii.

Iubirea plamadeste oamenii;

ii ia din pamant;

ii spala de noroi

Si-apoi lutului ii presara culori.

Zambete diafane, acestea se vor numi mai tarziu – copii.”

Isis

Alex,

29/30 mai 2003

“Ma uit la 1 noaptea pe toate pozele tale cu […] (majoritatea).

Alex cu fata blanda, alba si pufoasa

Alex cu intentie de vampa

Alex cu somnul in ochi si bluza verde

Alex indragostita, la munte […]

Imi e teama sa mai simt ceva, oricine ar fi, in viata mea (chiar si divinitatea). […]

Te iubesc, orice s-ar intampla

O ”

Isis

 

Cantecul Tau

31 martie 2003, 02:35

” Acesta a fost – poemul mic –

Desprins din poza – cu pitic-

Cu ochii verzi – din joc de livezi,

Zambet balai – Suflet de Rai. ”

Isis

Poem pentru Alexandra

31 martie 2003, 02:10

Am plecat de la sintagma unui filosof (“in_sinele lumii”),

m-a lovit brusc un imbold sa iti scriu si o amintire de Copilarie

S-am deschis cartea si ti-am gasit o poezie

” Interiorul (numit si <<In_sinele lumii>>) se decupa incet, printre lacrimi.

Mii de faclii ii luminau cararea

– Unde esti? Strigam catre tine.

– Mai departe! Imi raspundeai.

– Ai sa vii? Te intrebam.

– Doar daca ma cauti! Tu imi radeai.”

Isis

Poem pentru Adada

30 martie 2003, 01:50

” – Nu ma lasa sa ma apropii de tine, i-am spus. Pietrei se uita la mine

– Nu ma lasa sa stau langa tine, i-am strans. Pietrei ce ma-ncalzea pe mine.

– Nu ma lasa sa-mi pun capul pe tine, i-am ras. Pietrei de jad ce-o purtai la tine”

Isis