Orsova, si nu numai …

Copyright: Victor Doldor 🙂

Dupa o perioada de munca, munca si iar munca, cumplit de lungaaaaaa, aprilie s-a dovedit a fi luna evadarilor. Sentimentul de eliberare mi-a invadat sufletul. Un weekend la Poiana Tapului cu minunati colegi de breasla si extrem de priceputi la mima, cu contradictii, intrebari si raspunsuri; Un Paste la Voineasa cu prieteni dragi si multa liniste in care gandurile sa poata alerga in voie – recomand cu mult drag pensiunea La Casa Alba (http://www.lacasaalba.ro/internetHOME/Index.aspx?locale=ro&id_item=269)

Un superb 1 Mai la Orsova – Eselnita ( si aici un loc simpatic http://laponton.ro/)

alaturi de oameni “noi” si interesanti, cu relaxare; zambete; peripetii; interminabile discutii, cuvinte si idei libere, placute; “coincidente”; jocuri; revelatii; atitudini si reactii neasteptate; regasire de sine; vindecare ….

Am iubit, pentru a doua oara in viata, Dunarea, pentru peisajele ce sper sa imi ramana impregnate cat mai mult pe retina, pentru frumusetea inca nealterata, pentru toate pacatele, gandurile si experientele trecute ce le-a “spalat”, pentru calmul si echilibrul regasite pret de cateva momente … mi-as fi dorit sa pot opri timpul in loc, macar pentru o vreme ….

Asa cum obisnuiesc, astern toate lucrurile astea in noapte si ma razbeste brusc ce am “transmis” fara sa stiu, vorbind la telefon de acolo, cu o buna prietena aflata acasa si care mi-a simtit starile fara sa folosesc cuvinte

“maria-gabriela: dar am simtit in vocea ta asa liniste…moale…asa

maria-gabriela: si tu esti asa numai cand esti happy inside”

happy inside … acea fericire care invadeaza si vine din lucruri aparent marunte, locuri si oameni deosebiti, gesturi simple si naturale,  cuvinte ce se rostogolesc firesc, manifestari necenzurate, senzatii, realitate impletita cu stare de veghe …

In orice evadare, tristetea apare atunci cand trebuie sa te reintorci in “inchisoarea” pe care ti-ai dorit s-o lasi intr-o viata anterioara. Si apropiindu-ma de Bucuresti, aproape ca am avut un atac de panica, un pumn in plex si sufocare, ca mi se intuneca iar cerul, o sa respir aer poluat, o sa-mi petrec ore pretioase blocata in trafic, pe arterele orasului prafuit, o sa ma intorc la munca asidua, la ritmul ametitor care te inghite de multe ori si nu-ti mai permite sa faci toate lucrurile care de fapt te definesc, ca o sa pierd frantura aia de echilibru ivita surprinzator si de care aveam atat nevoie … Si mi-a venit din nou sa fug departe …. si am fugit cat am putut, pana unde am putut …. cu masina pe strazile Bucurestiului… imaginandu-mi ca traiesc in universuri paralele ….

Vise cu …. zane 🙂

Clanul si vizita in Thassos

 

Dupa un an plin de evenimente, de munca, munca si iar munca, vacanta a pus stapanire pe luna septembrie. Si cum eu am o slabiciune pentru Grecia si atrag, fara sa vreau, in viata mea elemente ce tin de ea, evident am ajuns din nou acolo unde sufletul meu se simte liber. Mi-am corupt minunata familie (sau ea m-au corupt pe mine? de fapt cred ca a fost o combinatie) si am purces cu mic cu mare spre Thassos (insula pe care deja o cunoastem ca pe buzunare).

Am ratacit drumul spre insula pe langa Kavala, am sarbatorit-o pe Andreea care a implinit “17” ani :P, am reintalnit prieteni mai vechi, ne-am facut unii noi, ne-am luat bijuterii de la fabrica din Limenaria, am ras cat pentru tot anul, n-am dormit aproape deloc, ne-am plimbat cat ne-au tinut picioarele, am inotat in apa turcoaz si am pescuit de pe vaporas, am combinat 4 limbi straine si mai presus de toate am avut cateva zile de vis.

Inca astept votul pentru a ne reloca acolo, dar pana una, alta, planuim inca o vizita in primavara 🙂

De departe una dintre cele mai frumoase vacante …

Franturi

Somewhere in Greece …

 

Vacations have the gift of recovery … you can find a smile, the better side of the world, another perspective of life, yourself, the inner you’ve once lost, a look, a shadow of happiness.

I left to meet Greece for the second time in my life, because it’s like a magnet. One of the places where i can feel myself. So, for a few days, Thassos Island, also known as the “Emerald of the Aegean”, was my home.

What is it about the sea that makes you want to live a moment like forever? Why this sky has another color? How can some people live their life smiling in simplicity instead of fighting in complex? Why don’t we choose our culture and the way of life before we born? 

I enjoyed every second of being there, every second spent without the urban reality on my mind, every hug, every call of my name carried away with the wind, every touch and whisper.

I left my soul there on that island … free … somewhere in Limenaria …

http://www.thassos-island.com/today/webcam/

  

Frantura de rai in Delta

 

De saptamani intregi ma tot chinui sa scriu si nu mai reusesc. Muncit ziua, invatat noaptea, dormit 2-3 ore din 24, zile interminabile, stres, ganduri, capat al puterilor, 2 licente in plus date si luate, anturaje si sentimente pe minus, se pune intrebarea ce am pierdut si ce am castigat. Raspunsul se contureaza in mintea proprie si nu se mai dezvaluie acum, oricum ma intereseaza doar pe mine. Se poate spune ca am incheiat capitole din viata. Unele cu gustul dulce al satisfactiei, altele cu cel amar al iederei. Fiecare a fost, insa, o caramida la temelia a ceea ce sunt acum si voi fi in viitor. Unii oamenii invata si din greseli si din succese. Am devenit unul dintre ei … Dupa toata nebunia asta, zile intregi nu am reusit sa ajung la stadiul de “decompresie” mult asteptat. Arc incordat, tot incercam sa-mi amintesc de unde am plecat, spre ce, pentru ce si mai ales daca am ajuns acolo. Privind orizontul la propriu m-am linistit.

Saptamana asta am avut “teambuilding” cu familia in Delta. A fost cu siguranta una dintre cele mai frumoase minivacante – ore intregi de plimbare cu vaporasul pe Dunare si putin pe mare, plaja izolata, soare, ciorba pescareasca, farul, punct de iesire in apele internationale, liniste naturala, pelicani, cormorani, barcute, Sulina, “casa” noastra timp de 4 zile (www.marinaturism.ro) si o imagine imprimata pe retina care nu poate fi redata in cuvinte. Trebuie sa mergi si sa vezi cu ochii tai. Aflati la a 3-a intalnire de familie din anul acesta, dupa Bran si Bucuresti – Caru’ cu bere, Delta ne-a fascinat, unit, relaxat …

Din capitolul “ce m-a impresionat”:

* franturi din cele 2 generatii ale familiei mele (unchi, matusi, veri + adorabilele lor viitoare neveste :P, vreo 20 noi in total) observate si subiectiv cu mult drag si obiectiv cu mult ras. Nu stiu altii cum sunt … dar ai mei sunt multi si de o mare caterinca. 4 zile am ras incontinuu si nu ma puteam hotari care sunt mai nebuni “tinerii” sau “batranii”, caci si-au facut o concurenta acerba

* urcarea in far, “granita” maritima cu Ucraina, varsarea Dunarii in mare si atacul de panica. Intotdeauna mi-a fost frica de inaltime dar ca un viitor psiholog ce sunt 🙂 am multe frici pe care am refuzat sa le consider adevarate fobii si le ignor sau autotratez dupa caz. Si pentru ca urcasem 250 de trepte cu tot familionul in far, am ignorat si grilajul de 3 m punct final de urcat, pe principiul “daca femeile mele de 50 de ani cu tahicardie au putut, eu nu pot renunta acum” 🙂 si am reusit! si a fost superb sa admiri marea de la zeci de m, doar ca, la coborare, grilajul mi-a venit de hac. atac de panica, tremurat, vazut negru in fata ochilor. Interesant mi se pare ca nu l-am constientizat decat in momentul in care cei de jos m-au luat in brate.

* plaja complet izolata, rupta de lume si ciorba pescareasca – hidoasa (nu mai mananc niciodata) dar cu mare efect

* discutiile purtate cu mic, cu mare, cu ea, cu el … filosofii de viata rasfrante din experiente personale. imi suna si acum in minte cuvintele nasei mele: “In viata, iti asumi deciziile, respecti parerile, iubesti oamenii, evaluezi ce sau cine merita. Si nu ce sau cine merita intr-un anumit moment, zi/saptamana/luna/an, ci global privind. Trebuie sa simti integritatea, bunatatea si frumusetea cu bataie lunga. Iar tot ce e rautate gratuita, trebuie aruncat undeva in spate, ca si vorbele care nu-si mai au rostul in interpretare. Viata e prea scurta pentru a fi transformata intr-o telenovela sau SF, ea trebuie traita”

Pana in secunda in care ne-am intors in Tulcea la masini, aproape ca uitasem ce inseamna realitatea de zi cu zi. Locul si oamenii astia care te iubesc fara constrangere au alcatuit o poveste

Si am ajuns in Bucuresti … mizerie, zgomot, prostie, betoane si mi-e si frica sa adorm si sa uit povestea si raiul. Ma bazez pe memoria sufletului si faptul ca sunt neagra ca o tiganca, bronz pe care mi l-as pastra o eternitate daca as putea 🙂

Deschid calculatorul, tone de mail-uri, rabdare putina, citesc pe fuga blog-urile cunoscutilor sa vad ce-au mai facut, unele cu zambete, altele cu venin, durere, naiba mai stie, oameni neintelesi, oameni care nu inteleg, oameni din departari, refuz si eu sa mai inteleg, refuz noroiul, inchid tot si adorm cu Dunarea in gand, cu marea in suflet, cu oameni dragi in inima, cu “copilul”, recuperat de la vecina, pe perna si cu staruitoarea idee a unor noi capitole …