Recurente…

Sunt niste ani de cand percep viata ca fiind un carusel si fiecare om, un copil aflat pe un calut de lemn. Caluseii te invata perspectiva circularitatii, vezi aceleasi imagini, de sute ori, dar de fiecare data dintr-un unghi diferit, ce ii da aceleiasi experiente o conotatie noua.

Te intrebi uneori de ce anumite elemente au caracter repetitiv in timp ce ele de fapt se intorc pentru a adaogi mereu a bigger picture.

Ma intrebam speriata intr-o noapte de ce tocmai oamenii pe care nu i-as rani niciodata au cele mai defensive reactii si cele mai virulente; de ce tocmai cei care sunt preocupati de reactiile in lant si de impactul lor, nu au capacitatea de a respira adanc fix atunci cand vad negru in fata ochilor si mai ales de ce mintile cele mai deschise au momente in care se blocheaza intr-o idee ca un soricel pe o roata. Si n-ai cum sa-i opresti, oricat ti-a dori, pentru ca te musca de mana si doare.

In insomnia specifica noptilor de duminica am simtit acut cateva aspecte recurente, ceva ce nu pot controla, e parte integranta din mine si se activeaza from time to time ca si cum ar fi apasate niste butoane inexistente

Sa oferi la momentul potrivit ceva ce iti place sau de care ai tu insuti nevoie, nu ceva ce iti este indiferent sau care reprezinta un surplus si sa o faci cu drag

Sa renunti la nemarginitul orgoliu, daca stii ca el poate rani gratuit si sa-ti pastrezi in acelasi timp coloana vertebrala

Sa nu cazi in “pacatul” atotstiutorului pentru ca in secunda in care traiesti cu senzatia ca ai o dreptate absoluta risti sa pierzi din vedere semne, infranezi experienta

Sa iubesti oamenii atunci cand o merita cel mai putin, pentru ca atunci au cea mai mare nevoie, chiar daca simti ca tie ti se goleste sufletul.

Si zorii m-au gasit pietrificata, undeva intr-un carusel in care imaginile nu se mai derulau cu o viteza naucitoare. Timpul inghetase peste calusei.

<<De multe ori, privind în sufletul tău ţi se pare că stai în faţa unei case cu obloanele trase şi cu uşile încuiate. O mâna necunoscută a scris pe o hârtie în colţ de poartă: “Plecat fără adresă…”>> O.Goga

I am sexually attracted to intelligence

paradoxuri

“Lose your mind and come to your senses.” FP

Cate lucruri am pierdut, din teama de a pierde

1. Idei

2. Vise

3. Momente

4. Experiente

5. Oameni

6. Integritate

7. Cognitie

8. Intelepciune

9. Echilibru

10. Liniste

11. Franturi de fericire

12. Sentimente

13. Ingerii ce ma transforma in zana

14. Pe Mine Insami

infinit …

Punct. Si de la capat. Intotdeauna o varianta diferita a aceleiasi expresii. Un cameleon in oglinda …

Linistea din sufletul meu

Pretuiesc

momentele in care ma regasesc. Sunt putine si rare. In majoritatea timpului suntem preocupati de mastile sociale iar sine nostru se rezvrateste neinteles

amintirile povestilor cu zane ce alearga libere pe plaja. Marea e singurul loc in care liberatatea nu are un pret. Te accepta asa cum esti, fara masti, doar verde si albastru …

clipele de daruire totala, neconditionata. Pentru ca in ele zace fericirea simpla, completa . Pentru ca le numar pe degetele de la o mana si n-am nevoie de toate 5. pentru ca necesita o incredere oarba ce rar e posibila. O intimitate psihica ce se creeaza de un milion de ori mai greu decat una fizica. Pentru ca ele semnifica dragoste si dumnezeire

discutiile libere si inteligente.  Pentru ca nu poti ramane niciodata la fel dupa ele. Pentru ca te dezvolta

Oamenii care te fac sa te simti special. Pentru ca probabil esti. Pentru ca ei insisi sunt. Pentru ca apar in viata noastra intotdeauna cu un motiv, chiar daca nu il vedem. Pentru ca nu exista coincidente. Pentru ca iti dau aripi sa poti zbura spre ceea ce-ti doresti. Pentru ca probabil meriti. Si pentru ca ne alunga slabiciunile si abisurile sau macar incearca. Si daca nu reusesc, sunt totusi acolo, ca sa nu fim singuri in experiente neintelese

Clipele de tacere fireasca. Pentru ca nu intotdeauna cuvintele pot exprima stari. Pentru ca tacerea fireasca dintre 2 persoane inseamna confort sufletesc.

Muzica. Pentru ca te poate purta in orice moment, locatie, stare, companie pe care ti-o doresti

Oamenii care te fac sa razi. Pentru ca rasul sincer, din toata inima, vindeca.

Momentele in care exista rupere de ritm. Pentru ca sunt un semn fix ce tinde spre partial confortabilul control. Pentru ca bune sau rele, imi amintesc ca sunt capabila de orice. Pentru ca ma „trezesc” uneori iar asta inseamna mobilizare si implicit crestere.

Imbratisarile. Pentru ca simplitatea gestului semnifica spargerea barierelor. Apropierea. Pentru ca o imbratisare poate opri un picaj liber. Pentru ca iti dau acel sentiment de siguranta si liniste. Ca totul va fi bine, desi nu exista asa o garantie

Linistea din sufletul meu. Acea discreta voce prietenoasa care iti reaminteste uneori ca inca esti acolo in tine. Ca nu te-ai pierdut de tot.  Ca mai ai o sansa sa fii tu insuti

Toate lucrurile pretioase se tin intr-o cutiuta micuta din suflet pentru a nu se pierde. Se impart cateodata cu alte suflete fara a se termina vreodata.

Ma intreb uneori… daca intamplarile si trairile din viata mea au existat aievea sau doar au fost percepute de mine deformat, exacerbat, ca plasmuirile unui vis in starea de veghe.

Liniste din sufletul meu, trezeste-ma la realitatea ta

Wake me up when september ends …

Imi era dor sa scriu …

Despre ce am mai facut la serviciu, despre pataniile cu polo, despre momentele happy petrecute cu familia sau prietenii, despre ideile nastrusnice care imi tot apar in minte ca niste mici dracusori, despre ce filme am mai vazut, ce carti am mai citit, ce prostii am mai facut … despre relatiile cu oamenii, ce sunt motorul universului meu, despre zane si zani, feti-frumosi sau zmei, despre fericiri si tristeti, despre orice numai sa-mi vad din nou gandurile asternute pe o “coala” – pentru ca atunci imi reamintesc mereu ca exist, gandesc, traiesc si fiecare clipa pentru mine inseamna ceva.

Toamna a venit parca mult prea devreme… Cu o avalansa de evenimente, sentimente, regrete si sperante, prevesteste parca iarna din sufletul meu. Imi aminteste de fiecare data ce am fost si ce am devenit. Sunt oameni care isi fac bilantul la trecerea dintre ani sau la aniversarile proprii. La mine el exista intotdeauna in septembrie, cand frunzele cad si viata parca incetineste. Iti da timp sa te gandesti la cate si cate mai ai de facut desi frigul aduce cu el o oarecare imobilitate.

Blocata prin trafic, masinile ma duc automat cu gandul la ce fel de oameni sunt soferii care le conduc. Ca atunci cand eram mica si mergand cu autobuzul priveam la geamurile cladirilor si ma intrebam ce e in spatele perdelelor. Nimic nu mi se pare mai fascinat decat vietile oamenilor si omul prin definitie cu toate manifestarile sale.

Eram azi la Delfinului si o batrana s-a apropiat de masina mea cersind. Mi-am amintit brusc ca atunci cand eram mica ma impresionau teribil oamenii care cersesc si, in fiecare dimineata, in drum spre scoala, hraneam cu sendvisul meu o batrana. Mai tarziu, am dat bani fiecarui om care a intins mana catre mine. Si apoi am venit in Bucuresti si am aflat ca unii dintre ei isi fac case cu banii astia, e ca un job. Si am vazut “Filantropica” si am intrat in iuresul care te abrutizeaza. Privirea de azi m-a dezghetat instantaneu, mi-a amintit ca nu poti nici cataloga, nici generaliza si niciodata nu o sa ai o garantie cu privire la stilul tau de viata. Orice lucru, in orice moment, iti poate rasturna universul. Granita dintre “print” si “cersetor” e mult mai fina decat ne imaginam noi ca e.

Mi-a venit sa plang, acolo in intersectie. De lacrimile ei cand intindea mana. De ciuda ca nu gaseam portofelul, de ciuda ca nu aveam unde sa mai opresc masina, de disperare ca ar fi putut mama, sau eu peste 50 de ani, sau oricare din persoanele pe care eu le iubesc…de cat de reci si egoisti ne trezim in anumite momente, chiar daca asta nu ne caracterizeaza ca si persoane, de faptul ca n-am lasat dracu masina acolo sa ma claxoneze toti meltenii care se grabesc de parca n-ar ajunge tot acolo si sa ma intorc jumate din strada pe jos la ea… s-o iau in brate, s-o intreb cine e de fapt si ce a fost la viata ei, de ce e singura si mai ales de ce intinde mana unor straini la 80 de ani, pe strada … si-am plans ca un copil… eu care uit cu anii cum se face asta …

Si mi-am adus aminte de mine, de cine sunt si mai ales cum sunt. Si mi-am dat seama pentru a mia oara ca eu niciodata n-o sa pot iubi banii, obiectele, intamplarile asa cum iubesc oamenii, apropiati sau straini, buni sau rai, frumosi sau urati, oricat de tare as incerca. Pentru ca ei sunt motorul existentei mele, pentru ei traiesc si toate realizarile sau esecurile din lume nu pot fi gustate decat printre ei, cu ei. Pentru ca, prin fiecare interactiune, ei isi lasa o amprenta asupra mea iar eu o parte din mine in ei.

Poate ca de asta am urat dintotdeauna despartirile. De colegi, de prieteni, de familie, de iubiti. Oricat de naturale, necesare, benefice, eliberatoare ar fi ele, le detest! Traiesc de fiecare data cu senzatia ca orice om care pleaca ia cu el o frantura din mine care nu se mai intoarce niciodata. Iar eu sunt destul de mica…daca m-as termina la un moment dat si nu as mai avea ce sa daruiesc?

Si am venit acasa si am scris …. asa un amalgam de ganduri aruncate fara noima … am scris …

Sa facem prezenta

Franturile de discutii, pe care le port, din cand in cand, cu Vera in miez de noapte, au mereu darul de a-mi aminti de momentele speciale din vietile oamenilor; de faptul ca orice clipa traita alaturi de cei dragi e importanta; de ideea ca destinatia si rezultatele conteaza mult mai putin decat drumul in sine si pasii pe care ii faci. Mi-am dat seama ca nu am mai scris de o vesnicie si ca nu am mai apucat sa trec aici lucruri atat de aproape de sufletul meu.

Mi-e dor acum, in miez de noapte, de toate persoanele pe care apuc sa le vad prea rar, dar sunt atat de des in gandurile mele. Prezenti in absentia …

Vise cu … zane 🙂

“In ziua in care m-am iubit cu adevarat”

“In ziua in care m-am iubit cu adevarat” – poem scris de Charlie Chaplin

”În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înțeles că în toate împrejurările, mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Și atunci, am putut să mă liniștesc.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Stimă de sine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniștea și suferința mea emoțională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Autenticitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viață diferită și am început să înțeleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea mea personală.
Astăzi, știu că aceasta se numeste … Maturitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o greșeală să forțez o situație sau o persoană, cu singurul scop de a obține ceea ce doresc, știind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem pregătiți și că nu este momentul …
Astăzi, știu că aceasta se numește … Respect.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic … Persoane, situații, tot ceea ce îmi consumă energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Amor propriu.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de timpul liber și am renunțat să mai fac planuri mari, am abandonat Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, când îmi place și în ritmul meu.
Astăzi, știu că aceasta se numește … Simplitate.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înșelat.
Astăzi, am descoperit … Modestia.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga viață. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Și aceasta se numeste … Plenitudine.

În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că rațiunea mă poate înşela şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte prețios.
şi toate acestea înseamnă … Să ştii să trăiești cu adevărat.”

Definitia Strigatului

“Ţi-aş spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
[…].
Ţi-aş spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
Ţi-aş spune ceva,
ce-ai ştiut,
sau ce ştiu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
şi s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu.”

(Octavian Paler)

Una din zilele alea…

Cand ma trezesc greu dimineata, pentru ca toata noaptea m-am intors de pe-o parte pe alta si am visat tampenii

Cand nu gasesc haine potrivite pentru birou

Cand iau toate gropile si rup masina in doua, desi stiu drumul spre serviciu cu ochii inchisi si tot ajung la 9 in loc de 8:30

Cand nu am marunt de cafea, sau iau cafea si o vars pe mine

Cand suna telefonul non-stop si raspund la e-mail-uri in timp ce vorbesc si sunt ingropata intr-un maldar de hartii pe care le verific

Cand fiecare vrea ceva ieri si eu nu-mi gasesc gandurile

Cand nu reusesc sa vorbesc cu familia sau prieteni foarte apropiati, desi sunt langa mine

Cand imi amintesc tot felul de lucruri ingropate demult in sertare prafuite

Cand m-as certa cu toata lumea, dar eu nu am forta necesara si renunt

Cand ei se cearta cu mine oricum

Cand privesc la poze ce nasc controverse in mintea mea

Cand sunt obosita si ma uit la filme

Cand as vrea sa scriu si nu pot

Cand mi-e dor sa vorbesc cu cineva drag si nu ma ating de telefon

Cand fumez mult prea mult, desi stiu ca ma omoara

Cand primesc numai vesti proaste

Cand mi se pare ca toti vorbesc, dar nimeni nu mai asculta

Cand uit de la ce am plecat si catre ce vreau sa ma indrept

Cand uit ca “universul conspira la indeplinirea dorintelor tale” si uit sa-mi doresc sau ce-mi doresc

Cand vreau sa fac mai mult si pierd motivatia

Cand am numai ganduri inteligente si spun numai prostii

Cand timpul devine dusman si cantitate in loc de pretios si calitate

Cand am o zi proasta care dureaza cateva saptamani

Cand simt ca imi pierd farmecul, desi stiu sigur ca e undeva pe acolo

Cand uit cat de important e sa fie soare

Cand m-as sui in masina si as pleca departe

Noiembrie

Impresie in ceata – Monet

Vineri, 6 noiembrie 2009, 23:48

E tarziu si e ceata. Imi amintesc cat de mult imi placea asta in trecut.   Ramaneam fascinata cu orele privind cum totul se contopeste. Formele se   dilata, se inlantuie, dispar, e ca un dans al particulelor. Aerul se simte    altfel, totul inoata intr-un nor pufos si racoros.

Imi plac extremele, soarele fierbinte al zilei si intunericul de gheata    al noptii. Lumina razelor si … ceata … sentimentul de liniste ce invadeaza fiinta. O liniste in nestare. O protectie in pericol, un paradox. Obisnuiam sa  ma plimb singura, seara, prin ceata. Pragurile senzoriale o iau razna, totul  e ascutit dar confuz. Nu poti aproxima cu acuratete distantele, dispar reperele. O frantura de lume fara repere …Pentru cateva momente, timpul se opreste in loc. Numai inimile bat din ce in ce mai tare, sfidatoare.

E noiembrie, e tarziu si e ceata …

“Ceaţa se mişcă precum o felină. Stă pe pulpele tăcute şi priveşte la port şi la oraş, şi apoi trece mai departe.” Carl Sandburg (1916)